duminică, 14 noiembrie 2010

Sukiyaki Western Django

Două bande apusene de cromatici antagonic-complementare, roşu şi alb, se înfruntă avid deasupra unui cufăr doldora de aur, iar când terţul apare, adecă băieţasul care are şi tehnică şi creieraş, lucrurile se complică şi fiecare tabără îl vrea sub aripa-i protectoare, numa' că lucrurile se încâlcesc din nou atunci când îşi face apariţia un lanţ atavic de femei kill billice, dame de un vindicativism feroce, machetesc avant la lettre şi când toate aceste rămurele ies şi înfloresc din gura spurcată a lui tarantino imaginaţi-vă cât sânge gâlgâie sub zâmbetu-i nesăţios. Nebuneala de faţă e greu de băgat într-o oală, dar iacătă denumire s-a găsit special pentru ea: sukiyaki (un fel de mâncare de pe la ei) western, poate că la fel de bine ar fi mers şi tofu-western, western japonez cam paradoxal geo-cinematografic,  însă acest sukiyaki-melting pot nu dispune de acelaşi balet spaţial ca  the god, the bad, the weird, abordarea fiind una destul de cartografică şi minimalistă. Coloristica e suprasaturată, dialogurile, mai mult monologuri, suferă de un crossing over băşcălios, tarantino narează cu accent nipon, iar restul personajelor englezesc cu cadenţe specifice, rezultatul: un lexic fatalist, oximoronic, deopotrivă fiind şi diversitatea armamentului pusă pe seama unei atemporalităţi bizare.

Dacă terenul de bătălie al acţiunii miroase a flori de cireş şi bocanci ramboeşti, tipologistica personajelor e cumva desprinsă dintr-o coastă shakespeareană, căpetenia clanului roşu se crede henric al VI-lea, adversarul său se crede mult prea antrenat pentru oricine, ar mai fi şi un fel de iago cu personalitate suferindă de gollumism şi care evident baleiază yin-yang-est între cele două tabere. Plotu' e însă destul de incert, de neomogen, nu merge pân la capăt nici cu violenţa, nici cu absurdul, nici cu băşcălia, nici cu westernul, rămâne cumva prins cu piciorul în menghina deontologiei treabă care nu prea e specifică proiectelor în care îşi bagă tarantino coada...pe care îl puteţi huidui-apalauda mai jos :D

8 comentarii:

  1. mi-ai facut pofta cu westernul asta plin de personaje shakespeariene :).
    ps. ai vazut ce ti-am scris despre stone?

    RăspundețiȘtergere
  2. deci tot aseara (deja e ceva normal :))) m-am uitat la stone, dar nu la tot, nu pentru ca m-ar fi plictisit, ma rog din alte considerente m-a luat somnul :)) mie mi s-a parut destul de ok norton, iar plictisismul lui de niro nu m-a deranjat si tampiteneia-psihopata a milei mi s-a parut ok, mai am vrreo 20 de minute din el si sunt curioasa daca va exploda vreun butoi ceva :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Da Sukiyaki a fost un ghiveci sanatos si gustos :)). Stone o mancare rece, n-a explodat nimic la final.Pacat.

    RăspundețiȘtergere
  4. gata, m-ati starnit, acum ma uit la ce a mai ramas din mancarea asta rece si daca nu explodeaza nimic la final nu stiu daca sa ma supar sau nu, pentru ca eu una mi-am luat portia de norton, mi-e suficient :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. s-a ispravit, am terminat de vazut stone, o scanteie, un zumzait de gaza parca tot a fost, intr-adevar ii scapa multe, dar incercarea de a ne arata 3 tipuri de catarsis nu-i rea :)

    RăspundețiȘtergere
  6. trei tipuri ca trei tipuri dar partea religioasa eram cam enervanta iar pistolul lui de niro a fost total inutil.

    RăspundețiȘtergere
  7. mie imi plac japonezismele, actiunea, westernu'. dar la asta am adormit dupa cinci min. poate pt ca era in engl nu in japoneza. ohaiao gozaimas koniciwa sayonara.

    RăspundețiȘtergere
  8. @lolablau si eu am adormit, era pe tv dupa care am ajuns in capitala, l-am descarcat si l-am reluat, demareaza bine si apoi o lalaie dubios :P arigato gozaimas :))

    RăspundețiȘtergere