Avatar-Fairytale gone bad

12 ani a scormonit Cameron in al sau imaginarium dupa cateva idei cam...albastre. Explozia de culoare ii subliniaza cu brio latura feminina, dar masculinitatea nu se da batuta cazand lin pe patul confortabil al vesnicului mit initiatic. Povestea arhicunoscuta, insa avatata in format 3D il propulseaza pe Cameron in parinte al stilului, nemeritat omagiu, dar ce sa-i faci, lumea cinematografica e mai stabila cand o sustin atlasi cu ego herculean. E trist faptul ca ne pandeste un viitor in care cadrele sunt concepute in ideea de a-l incanta pe spectator mai ceva ca un spot publicitar si a-i gadila simturile hipersensibile la efectul tridimensional. Repertoriul replicilor cameroniene se imbogateste cu una noua (i see you) poate ceva cu mai putin lipici decat i'll be back-ul de odinioara, dar cu ceva mai mult sclipici (glam, pardon) si redundanta. Per ansamblu nu e deranjant, dar iti picteaza o panza trista a valului de filme ce va sa vina, facute cu un scop pur comercial, dar camuflat de "pelicula" efemerului 3D. Avatarul va avea propriul sau avatar, matriosca devenind evident trilogie, bonus Cameron va aborda si stilul...manga.

Tweet

Candy is dan(dy)gerous

La finele vizionarii acestei infuzii (Candy) de delir narcotico romantic m-am intrebat cu ce s-ar deosebi de filme geniale precum Recviem pentru un vis, Trainspotting sau The panic in Needle Park. Picatura diferentiaiva ar fi poate prezenta unui cuplu interesant (un aproape poet-Heath Ledger si o aproape pictorita-Abbie Cornish) imaturi, perfect dependenti de droguri care din dorinta de a se cameoloniza pe background-ul societal se transforma in aproape hot si aproape tarfa. Insa aceasta dorinta de schimbare si adaptare nu rezolva aura de iresponsabilitate ce ii insoteste la fiecare pas, iar momentul in care impulsul spre actiune se loveste de zidul mut al neputintei apar panica si greselile. Imaginea cuplului alaturi de copilul mort este de un dramatism aparte, aduce cumva cu reprezentarea triadica a familiei in viziunea lui Picasso. Filmul abunda in imagini de o frumusete aparte, nedispunand de suprarealismul din Trainspotting sau de amaraul palpabil din Recviem, dar fiind potentate de un joc actoricesc curat si de o coloana onora bine distribuita. Filmul reuseste sa sublinieze la modul dureros linia simpla a vietii si sa iti indrepte concentrarea spre sfera existentialista unde linia se intrerupe si unde umplerea vidului aferent devine usoara prin prezenta drogurilor. Inca un motiv sa-l regretam pe Heath.
Coming soon Avatar;)

Tweet

Topaiala si ciuruiala

Pierduta prin jungla sutimilor castigatoare ca un zoon politikon pe o scara evolutiv democratica m-am minunat aseara de reactia topaitoare a domnului Geoana la aflarea asa ziselor rezultate. Aproape ca imi da o lacrima basesciana cand ma gandesc la electroratul inteligent al domnului Geona care poate ca aseara a deprins ceva din reactia castigatorului in...sondaje si anume o dara de instabilitate lasata de personalitatea melciana si puerila a candidatului pesedist. Am pufnit in ras la auzirea multumirilor demne de covorul rosu...as fi inteles daca la mijloc ar fi fost vorba de o diferenta de 5 pana la 10 sutimi. Un viitor presedinte cu oarece mentiuni diplomatice in cv s-ar fi stapanit si ar adus vorba in discursul sau victorios si de o oarecare marja de eroare, de rabdare, de numararea efectiva si ar fi lasat topaielile pentru a doua zi cand balonul de sapun al exit-poll-ului s-a fi spart sau nu. Cand fragilul balon s-a spart la lumina bec-ului a aparut inevitabil cel numit frauda...luptati-va baieti cu morile de vant, ca vantu' ce v-a impins pana aici se pare nu si-a folosit toata "energia".

Tweet

Corny Twilight

Pentru ca ma intalnesc tot mai des cu oameni care imi apreciaza blogomunca, cea mai recenta dintre aprecieri apartinand unui fost coleg de liceu, actual coleg de facultate (merci Cezar;)), am decis ca ar trebui sa imi pun mai des tastele la...bataie. Si cum cel mai bine se scurge printre amintitele taste vascozitatea filmocriticii negative o sa incep prin a pune cateva funii de usturoi la streasina boxoffice-ului. Cum vampirita face ravagii mai ceva ca porcina era inevitabila iesirea fortata sub ciomagul pesuasiv al soramii intr-un Cinemapro ticsit de tineret flamand absorbit precum lipitorile in tapiteria scaunelor. Isteria nejustificabila narativ sau artistic, ci poate doar scuzabila...carismatic reuseste sa nauceasca pana si bagheta regizorala care se pare ca nu mai distinge povestea...povestii de statutul "starurilor" astfel ca Robert isi face aparitia in scena la modul cat se poate de penibil pentru un film, insa nu si pentru un...videoclip sa zicem, sau o aparitie pe covorul rosu. Stereotipurile curg in valuri, evident purpurii: paralela sforaitoare cu Romeo si Julieta (care am serioase dubii ca s-ar studia in anul terminal:P), esti ratiunea mea de-a fi dar cu toate astea te parasesc, aparitia trio-lui amoros din ratiuni pur estetice care se pretind catartice (altfel ne-am plictisi si zaharisi)...la care se adauga replici extrem de comice chiar si atunci cand nu e cazul, de fapt mai ales atunci, actori ce par a se afla sub influenta unor narcotice nu a indicatiilor scenice, un Michael Sheen reciclat din Underworld, Dakota Fanning e si ea pe acolo, n-am inteles de ce, o avea datorii la intretinere... neuniform, prost spre execrabil, dar copios, amuzant pana la lacrimi, un sequel care aduce bani, din pacate...Ma intreb ce ar fi fost Robert fara sansa acestui rol: un tanar talentat, dar obscur, din nou...pacat.

Tweet