luni, 10 decembrie 2012

Tarantino presents: The Man with the Iron Fists

Robert Fitzgerald Diggs adică RZA este un musician care își încearcă norocul și în calitate de regizor, scenarist și...actor în The Man with the Iron fists, proiect susținut de Q. Tarantino. Se vede din plin amprenta mentorului său: una dintre secvențe este un omagiu adus lui Kill Bill (până și actrița este aceeași, Lucy Liu), o alta duce cu gândul la Planet Terror, o alta la Ninja Assassin, restul filmului fiind un amalgam cu tentă de tribut în stilul Tarantino, însă fără a avea din certitudinea stilistică a acestuia. Filmul e ușor indecis, umorul nu merge niciodată până la capăt, iar elementele de gore se scaldă imprecis intre malurile decenței și cele ale ineditului.


Această pendulare e oarecum scuzabilă în termenii debutului, însă ceea ce scoate filmul din anonimat este kung fu-ul practicat pe ritm de hip-hop, elementele de wuxia puse pe seama unor figuri asiatice ce poarta peruci exagerate si hilare, un bordel seducător și un Russell Crowe  cu apucături sadice și kinky, purtator al unei arme multifuncționale. Personajul pe care îl interpretează însuși RZA e de o seriozitate și de o implicare parcă impropie filmului, film ce bate spre butadă, iar scenariul e doar o fundație subțire necesară susținerii elementelor de kung fu și wuxia. 


Cum sunt o admiratoare a filmelor wuxia nu pot să nu apreciez încercările de a imita stilul acestora, din păcate însă diletantismul regizoral (probabil) nu lasă scenele de fight să își atingă climaxul. Putem vorbi însă de un film digerabil, amuzant într-o oarecare măsură și destul de dinamic având în vedere limitele spațiale în care se defășoară acțiunea filmului, un sătuc atemporal. Că tot ne aflăm la capitolul filme wuxia recomand cu drag Curse of the Golden Flower, Ashes of time, House of the flying daggers, The Banquet sau Hero

7 comentarii:

  1. te duci la cinema si vezi daca e sau nu slabut??!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici tu n-ai observat esentialul: filmul e de fapt povestea lui JACK CU PUMNII DE FIER din Mortal Kombat. Daca ai jucat jocul stii despre cine e vorba. Vazandu-l din perspectiva asta pare MUUUUUULT mai interesant :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Emil: Nu e Jack ci e Jax, de la Jackson.
    @Adina: Planet Terror e regizat de Robert Rodriguez nu de Tarantino.

    RăspundețiȘtergere
  4. e ok filmul pana la urma facut fiind de cineva care are mai multa treaba cu muzica decat cu filmul..si opel da, stiu si eu cine a facut Planet Terror :)) acolo enumeram niste trimiteri care nu sunt neaparat strict legate de Tarantino

    RăspundețiȘtergere