Life of Pi este o preafrumoasă poveste despre speranță, supraviețuire, îmblânzirea sufletului și credință. O poveste care ne ciupește gentil și cu bagare de seamă coardele sensibile. Cartea omonimă ce stă la baza acestui film, scrisă de către Yann Martel, este un roman pasionant, foarte bine întocmit și atent așezat în pagină, un roman modelat după chipul și asemănarea animelelor pe care le veți întâlni de-a lungul filmului (și a cărții): sălbatic, greu de îmblânzit, dar fascinant.
Începutul filmului e o mostră superbă de enciclopedie vizuală, avem parte de un warm opening cu animale de tot soiul deplasându-se lent în ambientul nepământesc al unei grădini zoologice indiene aflată într-o zonă francofonă a țării (Pondicherry). Până și sunetul de acordon strecurat în mijlocul melodiei indiene ce se scurge pe fundal ne duce cu gundul la împletitura inedită dintre cultura indiană și cea franceză. Apoi filmul are o structură narativă inteligentă, istoria personajului de dinainte de a ajunge în mijlocul oceanului se consumă tot la începutul filmului, lucru ce ne scutește de eventualele întreruperi care ar cere ofranda flashback-ului. Astfel ne este dată posibilitatea de a lua parte constat la peripețiile tănărului indian Pi aflat aproape singur pe o barcă în largul oceanului Pacific.
Odată scufundat vasul care urma să îl ducă pe Pi în Canada alături de familia sa și de animalele gradinii zoologice pe care o deținuseră în India, băiatul supraviețuiește alături de o zebră, o hienă, un urangutan și un tigru. Cum legea naturii își urmează cursul firesc chiar și în larg, pe barcă vor mai rămâne doar Pi și tigrul. De aici încolo urmează o serie de întâmplări extraordinar de bine redate în imagini. Montajul și imaginea filmului reușesc să ofere o incredibilă fluiditate și o surprinzătoare dinamică poveștii astfel încât să nu uităm nicio clipă că ne aflăm în mijlocul oceanului alături de tânărul personaj inventiv și plin de speranță.
Coloristica filmului și alte elemente ce țin de domeniul fantasticului precum insula carnivoră (de care am mai auzit pe la Umberto Eco) sunt redate totuși într-o notă credibilă, astfel că filmul nu cade în abisul basmului sau al fantasy-ului ci rămâne pe linia de plutire a poveștilor sensibile și adevarate (chiar dacă pare de necrezut), a poveștilor geamandură, a poveștilor de care te agăți pentru a supraviețui. Naratorul poveștii este chiar Pi la maturitate și îl suprindem tot timpul agățându-se de povestea sa ca de un colac salvator. Concluziile sale sunt răsunătoare și cuprind adevăruri prețioase despre viață, credință și voința de a merge mai departe oricât de periculoase ar fi valurile.
Regizorul Ang Lee se dovedește a fi cât se poate de versatil. După filme ca Brokeback Mountain, Lust, Caution, Crouching Tiger, Hidden Dragon reușește să spună cu mult suflet această poveste impresionantă, apelând la tehnici inovative pentru a reda spre exemplu mișcările valurilor, alegând o distribuție foarte bună și transformând elementele de CGI într-un soi de creature gingașe ce țin mai degrabă de un imaginar familiar decât de o tehnică computerizată bine pusă la punct.
de cand astept filmul... sper sa-l vad si eu cat mai curand si revin cu o parere
RăspundețiȘtergere