The Great Gatsby în regia lui Baz Luhrmann nu-i nici pe departe great, e doar o folie subțire de bling bling cinematografic, btw can't wait for The Blig Ring al Sofiei Coppola. Având în vedere că regizorul are la activ cateva profanări dubioase, dar remarcante (Moulin Rouge, Romeo + Juliet, Australia) mă așteptam să văd o abordare vizuală upgradată, îndrăzneață a romanului lui F. Scott Fitzgerald, dar în limitele atmosferei romanului. Ce a ieșit e un soi de kitsch incredibil de neomogen.
Personajele n-au susținere, n-au niciun fel de background, în schimb au în permanență în cârcă un green screen care desacralizează orice sămânță de realitate. 3D-ul n-are nicio legătură cu subiectul, cu epoca, nici coloana sonoră nu are nimic de-a face cu filmul, este foarte antrenantă luată separat, însă în sânul filmului e cât se poate de anacronică și neavenită. Dacă e să dau un exemplu recent și la îndemână de cum poți folosi o coloană sonoră actuală pe fondul unui subiect trecut acela ar fi Django Unchained, acolo întrepădunderea este una fericită.
Nepotrivirea coloanei sonore și a artificiilor vizuale nu ar fi parcă cele mai mari probleme ale filmului ci mai degrabă jocul actoricesc uns cu asprimea unor replici lamentabile. Leonardo Dicaprio e și el versiunea upgradată a tinerelui îndrăgostit din Titanic, există și aici o scenă în care se uită duios la iubită din capătul scărilor. Carey Mulligan are un chip cât se poate de compatibil anilor 20, din păcate replicile prost alese îi ciuntesc din potențial. Personajul interpretat de Tobey Maguire, așa cum spunea cineva, putea fi jucat de...oricine. Singurii care par a fi cât de cât potriviți cu acest pat al lui Procoust sunt Elizabeth Debicki și Joel Edgerto.
Filmul începe cu un montaj mult prea rapid, mult prea haotic, imaginea abundă în simetrii teatrale, ferestrele sunt deschise simultan de majordomi, literele unor scrisori sau ganduri împânzesc ecranul, prezența orwelliană a unor ochi dumnezeiști de banner stradal sufocă. În rest costumele și scenografia sunt atent bibilite, muzica bună de ascultat separat...în drum spre muncă. Amuzant e că la scurtă vreme după vizionarea lui The Great Gatsby am văzut The lady from Shanghai al cărui subiect seamănă foarte mult cu soarta lui Gatsby pe mare de dinainte de a fi bogat, atunci când îl servea pe Gatsby cel bătrân sau Grisby așa cum se numește unul dintre personajele din The lady from Shanghai. Deci dacă nu ați citit The Great Gatsby și vreți să umpleți vizual golul lăsat în backgoundul personajelor lui Baz Luhrmann atunci nu ezitați să vedeți The lady from Shanghai în regia lui Orson Wells.
Chiar ieri am făcut o recenzie care spune, cu alte cuvinte, exact aceleași lucruri :)) 100% adevărat, nu e nici pe departe Marele Gatsby, ci mai degrabă marea dezamăgire
RăspundețiȘtergereda-mi si mie un link, te rog :)
ȘtergereAi citit cartea?
RăspundețiȘtergereda, de doua ori
Ștergeresi? o paralela, ceva?
Ștergeresa te intreb si eu daca ai citit cronica? :))
ȘtergereCronica, adica cele 4 fragmente scrise fortat doar ca sa fie aruncate acolo cateva cuvinte? Nu te flata. Ai scris un text de valoarea unui sms de pe otv.
RăspundețiȘtergereNu ma flatez, jesus :)) M-am saturat sincer de reactii de felul asta, dar o sa-ti "detaliez" pe intelesul tau: comparativ cu cartea filmul e cat se poate de OTVist.
RăspundețiȘtergeresi apropo confunzi "fortarea" cu revolta
RăspundețiȘtergereI-am auzit in dimineata premierei si pe cei de la Guerrilla spunand ca ecranizarea anterioara e destul de proasta, dar nici cartea nu e departe. Totusi, ei se asteptau "sa fie in sfarsit un film mai bun decat cartea". Eu nu am citit cartea, nu am vazut nici ecranizarea cealalta si eram tentata sa merg la cinema sa-l vad pe asta. Cronica ta m-a cam "desumflat" :) O sa ma uit totusi la "The Lady form Shanghai".
RăspundețiȘtergereE super tare... DiCaprio a crescut foarte mult in ultimii ani si in afara de asta, isi alege foarte bine filmele!
RăspundețiȘtergereIl iubesc pe DiCaprio
RăspundețiȘtergereSalut! Ma tot invartesc de ceva timp pe langa filmul acesta si nu m-am decis sa il vad. Cartea am citit-o acum niste ani buni si mi-a placut. de fapt, mi-au placut mai multe lucrari ale autorului. M-am bucurat cand am auzit de aceasta ecranizare. Cronica ta insa o desfiinteaza complet, insa m-am decis sa vad filmul. Revin dupa vizionare! Multummesc de recenzie!
RăspundețiȘtergerecel mai tare film dupa titanic.
RăspundețiȘtergere