Noul film semnat de Pedro Almodovar
dosește sub aceeași cupolă, comică de această dată, sub același țesut putred și
vascularizat de aceleași pulsiuni homo, bi și transexuale, un fel de magiun
ieftin intins pe felia luată de la gura telenovelelor. Almodovar
a mai împrumutat și înainte din stilistica
telenovelistă, dar la modul elegant așa cum a fost cazul lui Mujeres al borde de un ataque de nervios,
însă de această dată se folosește la modul abundent de câteva prejudecăți
sexiste și sexuale dându-le o notă simpatică, însă ele devin agasante de la un
punct încolo, mai ales atunci când mescalina și pericolul prabușirii unui avion
potențează libidoul unor pasageri cu probleme care mai de care mai extreme și
mai ridicole.
Astfel că atmosfera e una aeriană la propriu și la figurat, idilică ca
într-o zi neinteresantă din viața lui Pascal Bruckner. E amuzant cum Almodovar
alege să folosească o manevră ieftină, niște unghiuri oblice, pentru a reda
probabil starea bahică și narcotică a personajelor sau pentru a induce sentimentul
că acestea se află într-un avion, deși câteodată am avut sentimentul că aveam de-a
face nu cu unul, ci cu doua avioane separate, atât de distanțate erau lucrurile
între clasa business și cea economic, doar dorința sexuală e cea care le unește. La fel de amuzantă este și asemănarea
unei scene de musical cu una dintr-o comedie semnată de regizorul japonez Takeshi
Kitano, Gettin' Any? Apoi prezența nesemnificativă la începutul filmului a
actorilor Penelope Cruz și Antonio Banderas, actori cu care Almodovar a lucrat
în cadrul unor proiecte cu mult mai serioase nu face
decât să ne demonstreze că filmul e doar o joacă și că acești doi actori nu fac
decât să salute de la solul statornic și fertil această nouă idee aerodinamică
și lipsită de rădăcini a regizorului.
Conflictul pe care îl am eu cu filmul e de fapt conflictul pe care îl am cu
abordarea filmică a subiectelor homo în general, totul se reduce la sex, e clar
că distincția dintre cei hetero și cei homo este preferința sexuală, dar nu înseamnă
că totul se reduce la acest lucru. În Los Amantes Pasajeros (dual și inspirat
titlu) totul se reduce la sex, în același spațiu restrans încap o virgină în
etate, purtătoare de comice clarviziuni, o matroană dominatrix, un don juan, un
killer și un echipaj gay, până și aterizarea forțată a avionului seamănă cu o ejaculare precoce, la aterizare avionul este inconjurat de un
eufemism major, valuri de spumă albă în care se pierd cuplurile excentric și
nou formate.
Intr-adevar pare o comedie mai light, insa Almodovar reuseste totdeauna sa plaseze idei profunde chiar in astfel de situatii. Nu se ridica la inaltimea unora dintre filmele sale mai vechi, dar totusi vreau sa il vad si eu! Multumim de recenzie!
RăspundețiȘtergereda, exact asta face, plaseaza idei profunde in mundan :) acum se ridica la altfel de inaltimi, mult mai...palpabile :))
RăspundețiȘtergere