joi, 4 iulie 2013

De weekend: Byzantium, The Lone Ranger, Despicable Me 2



Byzantium

De-a lungul timpului (recent) doar două filme cu vampiri m-au făcut să privesc cu oarecare seriozitate subiectul, acelea fiind Let the right one in (2008) și Thirst (2009). Byzantium, regizat de același Neil Jordan care și-a pus amprenta (dentară) și asupra lui Interviu cu un vampir, ar avea șanse să intre pe lista scurtă a abordărilor ceva mai serioase și asta din pricina unui echilibru pe care filmul reușește să îl mențină între poveste și jocul actorilor. Granița cu penibilul e destul de primejdioasă însă filmul reușește să vegeteze pe marginea ei bolnăvicios și spasmodic (filmul semănând în acest sens cu unul dintre personaje). Saoirse Ronan și Gemma Arterton fac un cuplu antagonic și sexy de entități călătoare în timp. Spațiul este folosit destul de practic, traiectoria poveștii este una cuminte, însă mecanismele ce le determină pe aceste nemuritoare să meargă mai departe mă disturbă într-o oarecare măsură, e destul de masochist și misogin să surghiunești un personaj la o soartă infamă deși ar avea posibilitatea, prin puterile dobândite, să facă cu totul altceva. Dacă una dintre fete e blestemată să se prostitueze, cealaltă își conservă aura de mister și ingenuu, singura ei dorință aproape libidinală fiind aceea de a-și spune povestea, însă nici măcar modernitate timpului pe care nu-l trăiește nu-i acceptă povestea, catalogând-o ca fiind neverosimilă, refulată și...plină de talent literar.



The Lone Ranger

Regizorul Gore Verbinski îl pescuiește pe Johnny Depp din adâncurile putrede ale Piraților din Caraibe, îl scutură puțin pentru a-l trezi din beția ereditară și îi schimbă fundalul cu unul western. Filmul ar fi chiar un western veritabil, dacă i-ar lipsi cu desăvârșire umorul…acrobatic, spun asta deoarece cascadoriile suferă de boala unei coregrafii impecabile. Johnny este un amerindian simpatic, superstițios și dezechilibrat ce se însoțește cu un legiutor stoic în căutare de răzbunare...legală. Periplul lor este unul la fel de simpatic, pus într-un cadru natural, frumos surprins și redat. Dacă ați văzut Generalul lui Buster Keaton, neo-westernul The good, the bad and the weird și dacă ați răsfoit picturile lu Goya probabil că veți simți aceeași plăcere a vizionarii pe care am simțit-o și eu. Din seria de roluri weirdo alături de Helena Bonham Carter, acesta din urmă îl pune pe Johnny într-o lumină favorabilă și demonstrează că ciudățenia mai are încă multe fațete demne de exploatat. 




La final vă recomand animația Despicable me 2 pentru că e cu mult mai bună, mai amuzantă și mai inspirată decât prima.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu