joi, 25 octombrie 2012

Skyfall (2012)

Cel mai remarcant aspect al acestui Bond recent este componenta umană pe care o regăsim la mai multe nivele ale filmului. În primul rând agentul 007 este ceva mai sentimentalist, mai credibil, mai ramolit, mai uman(izat) ceea ce nu știrbește neapărat din aura indestructibilă a personajului icon sau a trilogiei dedicată lui Daniel Craig ci pare mai degrabă un semn cum că Daniel și-a cam încheiat misiunea cu...Bond (poate greșesc). Apoi secvențele de action sunt și ele ceva mai realiste (realist raportat la universul Bond din ultimii ani, desigur), nu avem parte de o invazie sufocantă de gadgeturi așa cum am fost obișnuiți ci totul este menținut în limitele unei tehnologii abordabile însă suficientă cât să rețină atenția privitorului ahtiat dupa high tech.


Prima secvență este de impact, montată aproape impecabil și realizată în dulcele stil clasic, însă pe parcursul filmului slăbiciunile personajelor și vârsta lor moleșesc demersul lucrurilor, acest sentiment fiind susținut și de autoironia fiecăruia în parte, iar ambianța și armele regresează, cuțitul se dovedește o armă mai eficace decât orice alt trăgaci. Această regresie este în mare măsură îmbucurătoare și aduce filmul mai aproape de privitor și probabil că îl îndepărtează puțin de ideile lui Ian Fleming. După această regresie are loc o trecere de la urbanul londonez la artificialitatea eclatantă a Shanghai-ului apoi la clarobscurul subteranului și la pustietatea unui loc de baștină uitat de lume.


Revenind la elementul uman, până și personajul negativ este cosmetizat de o așa natură încât din el transpare un comportament homosexual, un sarcasm dubios, o frizură la fel de bizară și o motivație vindicativă ușor neclară, însă Javier Bardem interpretează foarte bine rolul de oponent deși conflictul dintre cei doi nu e tocmai convingător și nici nu este riguros construit pe vechea schemă dihotomică bun-rău ci mai degrabă pe un soi de empatie concurențială cu iz...freudist (din ecuație nelipsind M.). Apoi o altă deraiere de la calapodul clasic este the Bond girl interpretată secvențial și prea puțin consistent de Bérénice Marlohe. Mi se pare a fi un film ușor deconcentrat, apar câteva personaje ataș care dezechilibrează omogenitatea pe care ar fi putut să o aibă filmul, însă per ansamblu este un Bond onest, mai puțin seducător, mai obosit și aș tinde să asemăn acest proces de umanizare și aducere cât mai aproape de planul realului cu cel practicat de Christopher Nolan în cazul francizei Batman

8 comentarii:

  1. Ma gandeam că o sa patreze lina trasata de Casino Royale. Nu stiu ce sa zic, poate umanizarea aceasta, apropierea de public, anuntă un alt Bond de adio pentru Craig.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, nu stiu unde citeam ca ...Michael Fassbender ar cam fi the next one :D iar Skyfall e cu mult mai bun decat Quantum of Solace

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca o sa-mi placa. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. ai fost aseara?
    data viitoare poate si interactionam chiar

    RăspundețiȘtergere
  5. Din cate am citit pare un film foarte tare si o sa ma duc si eu cand apara la noi in oras la cinema.

    RăspundețiȘtergere
  6. ha ha, nu citesc nimic:)
    unde l-ai vazut?

    RăspundețiȘtergere
  7. l-am vazut aseara in avanpremiera la imax afi

    RăspundețiȘtergere
  8. Filmul e foarte bun...au facut niste schimbari destul de bune.

    RăspundețiȘtergere