Chronicle (2012): anti-eroul minimalist și hedonist

Chronicle pare să se erijeze în anatema unei întregi serii de superhero movies atât prin osatura eroilor cât și prin unghiurile de filmare subiective, prin conștiința vie a celui filmat, prin comunicarea în timp real a acestuia cu camera de filmat. Eroii sunt ocazionali, împrejurarea, contingența este cea care le schimbă genetica, o schimbare minimalistă care nu are nevoie de prea multe explicații bio-somato-fandosite. Nu că această dobândire întâmplătoare a puterilor nu ar fi o trăsătura standard și recurentă în rândul filmelor cu supereroi, însă aici îmblânzirea puterii nu aduce după sine responsabilități vitale și cosmice, iar folosirea ei nu e vecină nici cu binele comun, nici cu morala, nici cu etica. Ci scopul ulitizării acestor noi forțe nu este nici mai mult nici mai puțin decât distracția, nimic mai frumos, mai cinstit și mai deconstructivist. 

Astfel că împrumutând moku-neo-cine-verite-ul lui Cloverfield, Chronicle face o treabă bună, schizoidă, însă ușor extremă poate și din pricina faptului ca avem de-a face cu un debut regizoral. Extremă nu este abordarea, nici plot-ul, nici complotul interpersonaje ci personajele însele, ele poartă stigmatul unor tipologii balonat de conturate ca tatăl alcoolic și ultra-agresiv sau underdogul hiper-sensibil. Chronicle este o cronică vizuală, o mărturie nu atât de veridică ca în cazul lui Cloverfield, dar nici atât de șlefuită ca în cazul lui The Troll Hunter, Chronicle are parte și de montaj ceea ce îi mai știrbește din verieteu și veriteu.

Se observă cum Blairwitch project, Cloverfield, District 9, The Troll Hunter și Chronicle au în comun, pe lângă subiectivismul camerei de filmat, această aproape imposibilitate a veridicității subiectului (vrăjitoare, troli, supereroi, extratereștri). S-ar putea spune că acest colaj de exemple s-ar autoproclama tacit  drept substitut al mainstream-ului care uzitează de obicei astfel de subiecte pentru a crea francize și chimuri colective de popcorn. [Însă înainte de acest melanj paradoxal de reușit dintre fantasmagoria subiectului și realismul redării lui au existat filme ca Zelig (regia Woody Allen)]. Chronicle demonstrează cum mokumentaristica poate fi cool, accesibilă rămânând în limitele imperiosului necesar minimalism al speciei vizuale din care face parte. 

Tweet