Dând un search pe goagăl în cătarea unor filme mai deosebite, de sorginte asiatică cât mai spre soare răsare (că de filistinismul educat are şi el avantajele şi motoarele lui de căutare) am dat peste o peliculă coreană de prin 2006 regizată de nenea care a facut Oldboy şi Lady Vengance (un fel de Terri Gilliam cu ochi oblici). I'm a cyborg, but that's ok, aşa cum parcă întrezăriţi din titlu, e aparte, nebun laolaltă cu personajele, fabulatoriu şi fabulos. Într-un spital de nebuni fiecare trăieşte aparent în propriul univers, iar comunicarea pare irealizabilă, însă aici ne este demonstrat contrariul, nebunia este comună, transferabilă, aşa cum prin filmele cu eroi se fac exchange-uri de superputeri şi mai adevarată ca viaţa insăşi. În liota de smintiţi care mai de care îşi face apariţia o tânără care se crede cyborg (aluzie la mecanicizarea spiritului în condiţiile unei societăţi parazitare si a unui loc de muncă congruent cu sclavagismul) şi care pentru a se "incărca" linge baterii şi comunică cu dozatorul de cafea. Refuzând orice fel de mâncare cyborga devine obiect de studiu pentru un tânăr cleptoman, obsedat de măşti şi mare maestru al artei scosului panatalonilor din fund, dar care se pliază foarte bine lumii în care trăieşte cyborga, reuşind să inventeze soluţii alternative pentru a impiedica moartea acesteia prin infometare. Un film care te învaţă să spui poveşti, să priveşti nebunia ca pe un stadiu narativ pe o scară evolutivă, un film expresiv, alert ca o maşinărie, de neratat.
joi, 18 februarie 2010
I'm a cyborg, but that's ok
Dând un search pe goagăl în cătarea unor filme mai deosebite, de sorginte asiatică cât mai spre soare răsare (că de filistinismul educat are şi el avantajele şi motoarele lui de căutare) am dat peste o peliculă coreană de prin 2006 regizată de nenea care a facut Oldboy şi Lady Vengance (un fel de Terri Gilliam cu ochi oblici). I'm a cyborg, but that's ok, aşa cum parcă întrezăriţi din titlu, e aparte, nebun laolaltă cu personajele, fabulatoriu şi fabulos. Într-un spital de nebuni fiecare trăieşte aparent în propriul univers, iar comunicarea pare irealizabilă, însă aici ne este demonstrat contrariul, nebunia este comună, transferabilă, aşa cum prin filmele cu eroi se fac exchange-uri de superputeri şi mai adevarată ca viaţa insăşi. În liota de smintiţi care mai de care îşi face apariţia o tânără care se crede cyborg (aluzie la mecanicizarea spiritului în condiţiile unei societăţi parazitare si a unui loc de muncă congruent cu sclavagismul) şi care pentru a se "incărca" linge baterii şi comunică cu dozatorul de cafea. Refuzând orice fel de mâncare cyborga devine obiect de studiu pentru un tânăr cleptoman, obsedat de măşti şi mare maestru al artei scosului panatalonilor din fund, dar care se pliază foarte bine lumii în care trăieşte cyborga, reuşind să inventeze soluţii alternative pentru a impiedica moartea acesteia prin infometare. Un film care te învaţă să spui poveşti, să priveşti nebunia ca pe un stadiu narativ pe o scară evolutivă, un film expresiv, alert ca o maşinărie, de neratat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un film cu adevarat surprinzator care iti arata cat de normala, frumoasa si haioasa poate fi nebunia, cum pe lumea asta au loc si pot fi la fel de fericiti si de indragostiti chiar si schizofrenicii, maniaco-depresivii si inadaptatii sociali :D Noroc cu asiaticii astia ca altfel ne-am albastri ca un avatar de la atatea filme americane care se lupta pentru suprematia in Box Office.
RăspundețiȘtergere