Avatar-Fairytale gone bad

12 ani a scormonit Cameron in al sau imaginarium dupa cateva idei cam...albastre. Explozia de culoare ii subliniaza cu brio latura feminina, dar masculinitatea nu se da batuta cazand lin pe patul confortabil al vesnicului mit initiatic. Povestea arhicunoscuta, insa avatata in format 3D il propulseaza pe Cameron in parinte al stilului, nemeritat omagiu, dar ce sa-i faci, lumea cinematografica e mai stabila cand o sustin atlasi cu ego herculean. E trist faptul ca ne pandeste un viitor in care cadrele sunt concepute in ideea de a-l incanta pe spectator mai ceva ca un spot publicitar si a-i gadila simturile hipersensibile la efectul tridimensional. Repertoriul replicilor cameroniene se imbogateste cu una noua (i see you) poate ceva cu mai putin lipici decat i'll be back-ul de odinioara, dar cu ceva mai mult sclipici (glam, pardon) si redundanta. Per ansamblu nu e deranjant, dar iti picteaza o panza trista a valului de filme ce va sa vina, facute cu un scop pur comercial, dar camuflat de "pelicula" efemerului 3D. Avatarul va avea propriul sau avatar, matriosca devenind evident trilogie, bonus Cameron va aborda si stilul...manga.

Tweet

Candy is dan(dy)gerous

La finele vizionarii acestei infuzii (Candy) de delir narcotico romantic m-am intrebat cu ce s-ar deosebi de filme geniale precum Recviem pentru un vis, Trainspotting sau The panic in Needle Park. Picatura diferentiaiva ar fi poate prezenta unui cuplu interesant (un aproape poet-Heath Ledger si o aproape pictorita-Abbie Cornish) imaturi, perfect dependenti de droguri care din dorinta de a se cameoloniza pe background-ul societal se transforma in aproape hot si aproape tarfa. Insa aceasta dorinta de schimbare si adaptare nu rezolva aura de iresponsabilitate ce ii insoteste la fiecare pas, iar momentul in care impulsul spre actiune se loveste de zidul mut al neputintei apar panica si greselile. Imaginea cuplului alaturi de copilul mort este de un dramatism aparte, aduce cumva cu reprezentarea triadica a familiei in viziunea lui Picasso. Filmul abunda in imagini de o frumusete aparte, nedispunand de suprarealismul din Trainspotting sau de amaraul palpabil din Recviem, dar fiind potentate de un joc actoricesc curat si de o coloana onora bine distribuita. Filmul reuseste sa sublinieze la modul dureros linia simpla a vietii si sa iti indrepte concentrarea spre sfera existentialista unde linia se intrerupe si unde umplerea vidului aferent devine usoara prin prezenta drogurilor. Inca un motiv sa-l regretam pe Heath.
Coming soon Avatar;)

Tweet

Topaiala si ciuruiala

Pierduta prin jungla sutimilor castigatoare ca un zoon politikon pe o scara evolutiv democratica m-am minunat aseara de reactia topaitoare a domnului Geoana la aflarea asa ziselor rezultate. Aproape ca imi da o lacrima basesciana cand ma gandesc la electroratul inteligent al domnului Geona care poate ca aseara a deprins ceva din reactia castigatorului in...sondaje si anume o dara de instabilitate lasata de personalitatea melciana si puerila a candidatului pesedist. Am pufnit in ras la auzirea multumirilor demne de covorul rosu...as fi inteles daca la mijloc ar fi fost vorba de o diferenta de 5 pana la 10 sutimi. Un viitor presedinte cu oarece mentiuni diplomatice in cv s-ar fi stapanit si ar adus vorba in discursul sau victorios si de o oarecare marja de eroare, de rabdare, de numararea efectiva si ar fi lasat topaielile pentru a doua zi cand balonul de sapun al exit-poll-ului s-a fi spart sau nu. Cand fragilul balon s-a spart la lumina bec-ului a aparut inevitabil cel numit frauda...luptati-va baieti cu morile de vant, ca vantu' ce v-a impins pana aici se pare nu si-a folosit toata "energia".

Tweet

Corny Twilight

Pentru ca ma intalnesc tot mai des cu oameni care imi apreciaza blogomunca, cea mai recenta dintre aprecieri apartinand unui fost coleg de liceu, actual coleg de facultate (merci Cezar;)), am decis ca ar trebui sa imi pun mai des tastele la...bataie. Si cum cel mai bine se scurge printre amintitele taste vascozitatea filmocriticii negative o sa incep prin a pune cateva funii de usturoi la streasina boxoffice-ului. Cum vampirita face ravagii mai ceva ca porcina era inevitabila iesirea fortata sub ciomagul pesuasiv al soramii intr-un Cinemapro ticsit de tineret flamand absorbit precum lipitorile in tapiteria scaunelor. Isteria nejustificabila narativ sau artistic, ci poate doar scuzabila...carismatic reuseste sa nauceasca pana si bagheta regizorala care se pare ca nu mai distinge povestea...povestii de statutul "starurilor" astfel ca Robert isi face aparitia in scena la modul cat se poate de penibil pentru un film, insa nu si pentru un...videoclip sa zicem, sau o aparitie pe covorul rosu. Stereotipurile curg in valuri, evident purpurii: paralela sforaitoare cu Romeo si Julieta (care am serioase dubii ca s-ar studia in anul terminal:P), esti ratiunea mea de-a fi dar cu toate astea te parasesc, aparitia trio-lui amoros din ratiuni pur estetice care se pretind catartice (altfel ne-am plictisi si zaharisi)...la care se adauga replici extrem de comice chiar si atunci cand nu e cazul, de fapt mai ales atunci, actori ce par a se afla sub influenta unor narcotice nu a indicatiilor scenice, un Michael Sheen reciclat din Underworld, Dakota Fanning e si ea pe acolo, n-am inteles de ce, o avea datorii la intretinere... neuniform, prost spre execrabil, dar copios, amuzant pana la lacrimi, un sequel care aduce bani, din pacate...Ma intreb ce ar fi fost Robert fara sansa acestui rol: un tanar talentat, dar obscur, din nou...pacat.

Tweet

Taxidermia

Prima oara cand am auzit de filmul asta era prin liceu (Alexicule, iti mai aduci aminte?:P) pe vremea cand aveam internet ocazional, deci posibilitati de vizionare zero...iata ca in sfarsit am avut ocazia sa ingurgitez o portie sanatoasa de psihedelism in stare pura. Nu se recomanda celor cu stomac sensibil. Pe scurt povestea urmareste 3 destine...masculine inrudite: un tanar slujnic care ar starni invidia pana si marelui masturbator al lui Dali (nu spun mai multe aflati si singuri :P), un campion al...mancatului care ajunge sa fie mancat de propriile pisici supradimensionate si ar mai fi un taxidermist care impaiaza fetusi, pe tac-su (moment ce imi aduce aminte de Tidelandu-ul lui Gilliam) si mai apoi pe...sine. Un film cum numai europenii pot indrazni sa faca, tulburator, original, greu de inghitit pentru esofagele cu prejudecati.

Tweet

2012-dummy day

Sambata seara, Cinemapro, coada pana in strada asa ca fugutza fugutza ne-am indreptat in numar de 5 spre Patria...aici sala full. Curioase sa aflam cum se sfarseste lumea am dat peste un film bascalios, penibil, teribil de previzibil, cu un scenariu scris pe genunchi pe principiul: avem cateva scene ticsite de efecte speciale waw cu ce sa mai umplem haul apocaliptic dintre ele, pai sa zicem cu cateva personaje de umplutura precum o pitipoanca siliconata nedespartita de patrupedul inzorzonat, un rus putred de bogat, un presedinte american, evident de culoare, care se sacrifica pentru natiune, cercetatori geniali de origine indiana lasati de izbeliste, un nebun cu mari abitilati clarvazatoare si lista poate continua.

De mult nu am vazut ceva atat de tras de par, personajul principal reusind sa scape din fiecare situatie intr-un mod ce te determina sa exclami "ba ma lasi"(vezi pilotarea avionului de un asa zis incepator sau cursa nebuna cu masina printre cladirile megalitice ce se prabusesc, printre mingii de foc sau scoarta intens crapatoare)...interesanta discrepanta dintre imaginile realmente escatologice si reactiile comico-schizoide ale personajelor aflate in fata dezastrului, la care se adauga suparatorul laitmotiv al...crapaturii ce marcheaza "metafore" evidente...Replici tampite...de umplutura...regizorul se descotoroseste la un moment dat de personajele aditionale, astfel incat cuplul adamic sa raman fericit forever and ever la umbra unui mar al carui fruct mi-a stat in gat. 2012 poate face o plecaciune adanca in fata seriozitatii zilei fatidice de poimaine, dar poate ca toata comicaria dezastrului are si ea un scop catartic sau cel putin unul de subliniere a inconstientei, inculturii, clumsiness-ului, vorbelor goale, aparentei tehologizari, pragmatismului egocentric in speta apartinand spiritului american.

Tweet

Lemming

De la Anticrist incoace (in ordinea vizionarii nu a realizarii) primul film seismic nu atat de cataclismic sau cataleptic, dar oricum cam din aceeasi sectie...maladiva: Lemming. Va intrebati poate ce-i ala un lemming: un soricel nevinovat specific zonei scandinave...in cazul de fata intepenit pe o teava...ce rol are el in poveste? Probabil acela de umbra platoniciana, oglindire personificata a vietii personajelor...Personajele, doua sharlote cum bine puncta Cristian Tudor Popescu (Charlotte Gainsbourg si "medusa" Charlotte Rampling). In viata unui tanar cuplu model si modern, pe langa lemmingul resuscitat captiv pe teava chiuvetei, apare Alice, un personaj hipnotic care nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume...cu caps lock mai precis, ca mai apoi sa-si dea delete in casa noilor "prieteni" mai tineri. Dupa moartea ei povestea o ia razna si elemente fara legatura incep sa curga, de la simbolul popperian al varfului de munte pierdut in nori, la camera web auto(aero)purtata, la crima pasionala nejustificabila, incomprehensibila. Rezultat: ceata...densa. In rest bun de vazut pentru starea de tensiune indusa doar de forta actorilor si a cadrelor semiobscure. Foarte intersant cum cele mai simple lucruri pot induce o astfel de stare.

Tweet

District 9 -Kafka si...kafteala

Cand amintesti in vreo discutie amicalo-cinefilica de actualitate, parabola sociala a fatidicului district 9 intreaga masa masculina (si nu numai) rasuna intr-un extaz admirativo-maladiv incununat de etichete adjectivale ce merg de la supermisto la varianta slum...belea, extaz sustinut bineinteles si de amprenta digitala (in dulcele stil my precious) a lui Peter Jackson.
Filmul decoleza bine, in stil dcumentarist si futurist, nici n-apucam sa ne asezam bine in scaune ca picam in oala bolborosinda cu actiune, ne tinem respiratia, ca mai apoi sa ne scufundam intr-un strat gros de gargara telenovelistica, mai mai ca ne da o lacrima...ciudat pentru un film SF. Un nene cu accent ciudatel ce ocupa o pozitie obtinuta pe... pile, face pe evacuatorul de extraterestri, gaseste o jucarioara, o deschide bineinteles conform principiului la ce e bun acest buton si metamorfoza kafkiana poate incepe...repudiat de societate devine parte integranta a lumii pe care o"teroriza", inevitabil isi face un prieten extraterestru cu care trece prin incercari harapiene din care ies inevitabil mai mult sau mai putin teferi, pentru ca la final sa avem parte de lacrimogena replica a eternei...reintoarcei aducatoare de va urma-uri si desigur...bani. In rest un film alert, bun de vazut, bine realizat, un film ce a indraznit sa fie mai mult, dar care a ramas cu un picior intepenit in vascozitatea genului.

Tweet

Francesca-The italian...job

Vremea urata se pare imi pune ceva piedici in avantul meu scriitoricesc, dar caderea cu nasul in movilita cu filme este inevitabila si ma trezesc ca imi irita fosele nazele o fatuca pe nume Francesca. Fatuca n-are nicio vina, insa aluatul debutant in care a fost "malaxorata" a reusit sa ma scoata din sarite. Scene lungi, enervant de lungi, planuri mult prea intregi (ce-i drept am o afinitate obsesiva pentru gros-planuri si plan detalii), personaje filmate aproape numai din profil, replici nenaturale, tampitele, de umplutura, actiune seaca, mesaj lipsa, sau poate prea..."masonic" ca sa il pot detecta. Daca din film ar fi lipsit camatarii autentici cu tupeu, care au dat un pic de culoare in obrajii Francescai si scena ingenuo- fabulist-incestuasa dintre fatuca si nashul ei atunci filmul n-ar fi fost mai mult decat o carpa uscata de sters praful. Daca dom' Bobby are suficienti gologani si dorinta de a-i investiti in cinema-ul romanesc pai sa-i lase domle pe oamenii care se pricep sa isi faca meseria sau macar sa ia ceva lectii.

Stop cadru-Moment Inglorios
Saptamana trecuta, la Studio am reusit sa vad in sfarsit cea mai recenta pata de sange de pe scaunul regizoral al lui Tarantino. Foarte reusit amestecul de utopie vindicativa, sarcasm bolnav, umor molipsitor(Brad Pitt facand pe "italianul" memorabil) rezultat: o poveste sangeros de bine spusa, jucata superb- poliglotul si talentatul Christoph Waltz (Landa) poate va avea increstat in frunte un oscar in loc de zvastica. Se simte pe undeva dedicatia filmului si parca iti vine sa zici la sfarsit, in ciuda cruzimii si a unui oarecare licar de compasiune, "ba, bine le-au facut". In vremuri mass-medizate revansa istorica a unor masacrari absurde se poate incarna iata in productii cinematografice. Bravo!

Tweet

Tovarasi, frumoasa e viata!

Dupa derularea trailerului epocii de aur mungiene, saptamana trecuta la Studio, o pustoaica din stanga mea exlama Mama ce ma enerveaza Mungiu asta, alte filme nu stie sa faca...comunism si iar comunism. Sper ca ea sa fi mers si saptamana asta la Studio sa-si infirme prejudecata pentru ca ceea ce a facut Mungiu de aceasta data nu este o drama despre cat de rau o duceau romanii in comunism ci o comedie spumoasa (am ras cu lacrimi) despre rezultatul comico-absurd al unor directive la fel de absurde. Filmul este alcatuit din 4 legende...adevarate care parca spun in felul lor o poveste despre un anumit tip de esec. Avem deci esecul unei inspectii... cu final "ametitor", esecul unei "photoshopuiri" ...bascalioase, esecul unui ignat ignifug si cel al alfabetizarii muntenesti. Impecabil, m-am amuzat copios, toata sala tremura de atata ras, sper ca situatia sa se repete si cu...dragostea in timpul liber.

Tweet

Basmele lui Beagle

In cautarea unei carti care sa-mi anime aura tomnatica m-am gandit ca cea mai potrivita alegere ar fi un basm marca Peter Beagle. Acum vreun an de zile am citit Ultima licorna, un roman absolut fabulos ce demonstreaza faptul ca inca se mai pot scrie basme autentice in valtoarea postmoderna a secolului XXI fara a se face apel la tertitipuri si analogii tehnologiste, politice, sexiste, cinematografice, cu pretentii umoristice. Beagle reuseste sa dea viata povestii pure.

O alta istorioara ce taie cordonul ombilical al societatii sufocante isi poarta personajele intr-un loc placut, insular, numai al lor...cimitirul. Tema centrala: viata de dupa moarte...ce nu are nici o tangenta cu dihotomia romantica rai/iad, ci se apropie mai mult de ideea spatiului amorf, translucid, memofag, purtator al sufletului proaspat despartit de trup, imaginat de Gabriel Chifu in cartea sa Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme (analogism anacronic bineinteles). Fiecare dintre cele 4 personaje se refugiaza in cimitir dintr-o pornire inadptativa la cerintele societale, iar intalnirea ii face sa iubeasca, sa traiasca din nou, chiar si dupa moarte.

Mostra: Ii placea de mult ultimul, o cladire cilindrica, sprijinita pe 3 cercuri concentrice de marmura care formau trepte ducand la o usa mica de sticla, iar deasupra avea o cruce. Intreaga alcatuire ii evoca domnului Rebeck capul si umerii unui cavaler(...)Probabil cavalerul se oprise un moment sau adormise, iar lumea se ridicase in jurul lui ca o gramada de frunze moarte.

Tweet

Si ce sa vezi: Era su padre

Asa cum am promis mi-am facut vant pana la Studio (proaspat renovat) sa am parte si eu de niscaiva imbratisari...frante, am primit in schimb o sugrumare amara cu iz puternic de telenovela. Laitmotivul homofilo-neinteligibilo-artistic precum si cel cruzian revin insa nu sunt decat o umbra a umbrei a ceea ce ar fi trebuit sa fie. Finalul este cat se poate de previzibil, ceva pare sa lipseasca, iar daca n-ar fi existat pe ici pe colo cateva vorbe de duh si ceva doze de umor aproape ca l-as fi luat binisor de mana pe Morpheu. Ca sa raman in Pantheon: de ce oare o "combina" Almodovar-zeus pe frumoasa Penelope cu tot felul de personaje in varsta...fiecare regizor cu...complexul sau ;)) oare s-o fi prins Cruz de apropoul mise-en-abimic:))

Tweet

The imaginarium of doctor...Gilliam

Saptamana trecuta mi-a trecut prin fata ochilor un mozaic de filme alcatuit in felul urmator: undeva intr-un colt intunecat zace Donnie Darko si a lui poveste transtemporala, galbenul luminos i-l atribui minunatului My life without me, iar undeva in mijloc troneaza o combinatie tipatoare formata din reflexiile rosiatice ale lui Monty Phyton and the Holy Grail si cenusiul futuristo-anarhist din Brazil ambele iesite din tolba lui Gilliam. Ceea ce reuseste sa realizeze Terry Gilliam este filmul experiment, filmul spectacol, acid, sarcastic, teribil de amuzant unde ilogicul si parodia iau locul ratiunii si eticii. Imaginatia sa incropeste personaje dintre cele mai nebunesti: un Arthur ce isi inchipui ca are un cal, un iepure ucigas, un ministru al informatiei, un cvasierou instalator, cavaleri ai..locutiunilor. Sunt tare curioasa sa vad ce materiale a folosit in construirea doctorului Parnassus;) Coming soon: Imbratisari frante. Promit sa revin si cu Inglorious basterds:P

Tweet

Demonii lui Lars von Trier

Se pare ca "demonii" nu inceteaza sa tropaie frenetic in tolba psihotico-creativa a nonconformistului Trier. Acest magician morbid al cinematografiei scoate din palaria soioasa a geniului sau povesti originale, dementiale, sfidatoare, la limita ratiunii si...rusinii. Nu ma mir ca multe funduri s-au ridicat de pe scaune in momentul vizionarii peliculei de fata (eu una am stat perfect nemiscata de uimire). Clar este unul dintre cele mai demente (in sensul cat se poate de pozitiv al cuvantului-nu pot fi decat subiectiva) filme realizate vreodata, e mai mult decat atat, e o stare, asa cum sunt toti copiii lui Trier. Mistic, psihologic, filosofic, social, patologic, oripilant, fantastic, catartic, de o tangibilitate incredibila, infricosator, nu-l ratati. E ora 4 dimineata si parca n-as vrea sa va desfasor firul narativ...v-am aruncat doar capatul, trageti de el, sa nu-l scapati chiar daca e alunecos, mazgoz, taios si...carnivor:))

Tweet

My sister's...killer

Nea Casavettes ia borcanul cu sirop de acu' cativa anisori pe care scrie mare The Notebook si il varsa in tiparul unei povesti moraliste, de aceasta data updatata la noile standarde impuse de genetica, sacrificiul fiind personajul principal. Filmul ar fi fost chiar interesant daca nu s-ar fi dorit cu incapatanare drenarea intamplarilor catre un final telenovelistic. Ce-ar fi fost daca micuta Abigail, planificata genetic in scopul salvarii surioarei mai mari, s-ar fi revoltat pe bune si si-ar fi revendicat dreptul de decizie asupra propriului corp? Atunci probabil ca am fi discutat in termenii un cvasidocumentar controversat. Pacat...in rest de apreciat jocul foarte convingator al Sofiei Vassilieva si acordurile Reginei Spektor si ale Priscillei Ahn;)

Tweet

Caligrafia-stiinta resuscitata

Dupa o saptamana de trait la maximum criza sensului, trecerea prin valtoarea maririi la Semiotica si usoara fierbere in ceaunul emotiilor pentru surioara mai mica (admiterea la...liceu;))) iata ca am revenit cu o recomandarea literara cu si despre...scris. O carte ce mi-a amintit de iscusinta si fanatismul personajelor lui Orhan Pamuk din Numele meu este Rosu, de intrigile si misterul Numelui trandafirului, de mecanica alchimista din Baletul mecanic, referintele de pe coperta ar spune ceva si de o asemanare cu Suskind, dar romanul nu dispune de firul narativ bine innodat al Parfumului.

Un caligraf ce foloseste drept presspapier inima lui Voltaire incapsulata intr-un borcan cu formol ne povesteste cu maiestrie narativa si incursiuni de o senitate pascaliana periplul si devenirea sa prin filele istoriei personale. Ce sta scris in ele sunt episoade in care apar implicati colegi de breasla ce practica o caligrafie mistica, fetze bisericesti patate de intrigi, calai, fete de marmura, spanzurati, actori care ajung sa fie spanzurati din cauza jocului mult prea veridic si a unei audiente ignorante, inventii ce depasesc epoca, episoade incarcate de mister, umor si multe invataminte. Am aflat cum in functie de cerneala folosita o sentinta poate fi evitata sau o minciuna poate iesi la iveala. Multumesc mult Andreei si Andrei ca mi-au facut cadou aceasta carte, au simtit ele parfum de Eco in paginile ei;)

Tweet

Arta de a nu scrie un roman

Dupa atatea legaturi bonavicioase, periculoase, prietenii de-o
vara sau pe muchie de cutit, fratii, sisterhood-uri, cercuri de poeti disparuti sau de poetese emancipate, care s-au dovedit a fi firul rosu a multor "panze" scenaristice, a venit randul prieteniilor...otravite, traducere cam nefericita a titlului filmului Les Amities Malefiques.

Cativa studenti viseaza sa-si materializeze talentul literar (innascut sau dobandit) in capodopere. Ar cam fi o mica piedica in calea fericirii lor: un tanar admirat de multi profesori, folosindu-se de o retorica mai mult sau mai putin paradoxala, decupata parca din peroratiile agorice sustine teoria (deloc proprie) cum ca rodul scriiturii si-ar avea sorgintea in slabiciunea umana. Andre pe numele sau vrea sa manipuleze, sa schimbe destine, sa critice din punct de vedere literar, vestimentar...culinar fiecare aspect al vietii "prietenilor" sai, descurajandu-i in permanenta, nefacand altceva decat sa-si acopere stilul de viata ticsit de cunostinte, dar lipsit de sclipire artistica printr-o serie lunga de minciuni. Se pare ca nu si-a internalizat teoria conform careia bagajul literar ar putea fi invers proportional cu originalitatea si creatia (vorba lu' nea Socrate...cu cat stii mai mult cu atat stii mai putin). In rest un film deloc "malefique", taman bun de vazut pe la ora pranzului intr-o Scala 99% goala intr-o companie interesanta;).
P.S: Teo merci inca o data de invitatie:).

Tweet

Pubtime: Levitatia strica reputatia

Pentru ca am timp suficient si rabdare de fier pentru a ma lasa bombardata de reclame idioate (aproape majoritatea in perioada asta) urmatoarea pe lista dupa scartaiala "muzicala" a Cosmote-ului este levitatia consumerista de tot
rasul a Penny Market-ului. O bunicutza paranormala alaturi de alte cateva personaje reprezentative target-ului (baietelul semiobez spre exemplu) fac pe magnetii sau pe yoghinii determinand levitatia produsele de pe rafturi direct in caruciorul lor (pe o distanta colosala de un metru). Daca tot dispun de o astfel de putere de ce sa nu o folosesc in scopuri mai interesante precum scoaterea din magazin a produselor fara a trece pe la casa:)) Ce si-au zis omuletii de la agentie: daca tot a venit nea copiraitarul cu ideea "preturilor fantastice" care e primul lucru ce ne trece prin mintea ticsita de nintendo si filme de box-office cu supereroi, raspuns inevitabil: puterea infailibila a gandului mare manipulator de iaurturi, orezuri si alte indispensabilitati zilnice. Bravo baieti! La idei cat mai fantastice (nu stiu cati pusti de 9-10 ani se duc singuri la supermarket fie el si...penny:P).
P.S: apropo de chestii zburatoare la fel de idioata e o reclama la nu stiu ce banca cand uneia ii ies banii zburatori din sacosa...si mama ce de bani...cati dintre noi mai sunt fantasmagorici in vremurile astea cand fiecare isi tine cusut si ultimul banutz de captusala pantalonului:))

Tweet

Contact: Jodie Foster la vanatoare de extraterestrii

In Contact, film de prin '97, avem parte de un amestec interesant: astronoama, cu inclinatii ateiste (Jodie Foster), un Matthew McConaughey mai spiritual ca niciodata si ceva semnale audio-video extraterestre. Nu, nu sunt la mijloc implicati omuleti verzi, antenati, vorbitori de limbi extrasenzoriale sau poligloti, nici despre extraterestre sexy in cautare de umanoizi de parte masculina pentru a-si perpetua specia, ci povestea este una cat se poate de serioasa: dupa ani intregi de ascultat semnalele venite din spatiu Jodie inregistreaza in sfarsit unul care in transpunere video se pare ca nu este nici mai mult nici mai putin decat prima transmisie tv prin satelit: un discurs apartinand lui Hitler pe care forme de viata extraterestre l-au interceptat si l-au feedback-uit Terrei, aceasta primindu-l multe zeci de ani mai tarziu datorita distantei foarte mari dintre cele doua civilizatii.
Mult evoluatii extraterestri au strecurat in semnalul lor si un mesaj care in urma decriptarii se dovedeste a fi un plan de executie al unui mijloc de transport intergalactic...bineinteles ca este construit, chiar in dublu exemplar, Jodie se avanta in masinaria dubioasa rezultand un mare...pleosc in fata audintei, insa o experienta notabila in acceptiunea eroinei ce calatoreste prin gauri de vierme timp de 18 ore echivalentul a cateva secunde pamantene...nimeni nu o crede (cu exceptia lui Mat bineinteles) si iata cum stiinta intalneste religia si traiesc fericiti forever sau pana la descoperirea vreunei noi...gauri negre;)). In film mai apar Bill Clinton, Larry King si Jay Leno...in persoana.

Tweet

Pubtime:Cea mai penibila reclama a momentului

Dupa ce a tunat masini si apartamente Cosmote-ul vrea cu tot dinadinsul sa perforeze timpane si sa ridice niscaiva fire de par de pe cefele moculesciene cu noua sa (sa-i zic) reclama tv in care apare in prim-plan un "baietel" cu zambet larg, fortat, cu o pereche de sprancene pensate de mama focului, insotit de alti 2 baietei-anexa afoni si penumbrati care se pun pe cantat...rap nene. Baiatul si-a luat cartela cica sa o sune pe Mirela, care e mai ieftina ca o cola (cartela...sau Mirela:)))...Nu stiu daca omuletii aia din agentie au aflat ca suntem prin 2009, iar trio-urile de baieti care se chinuie sa cante versuri calugaresti sunt de pe vremea bunicii. Oare n-ar trebui sa existe un fel de "comisie" care sa filtreze tampeniile publicitare menite sa apara pe tv ?...probabil ca in cazul acestei utopii ne-am putea uita si noi la un film fara a fi intrerupti de calupul cel de toate zilele.

Tweet

The remains of the day-Doua suflete tari

Aveam de ceva vreme prin calculator (descarcat de Andreea;)) un film absolut impecabil de maiestria caruia habar nu aveam. Il zarisem la un moment dat printr-un program tv unde era cotat cu numarul maxim de stelute, dar din varii motive i-am ratat vizionarea, asa ca ieri mi-am amintit de el. The remains of the day este ecranizarea cartii lui Kazuo Ishiguro care ne spune povestea unui majordom (Anthony Hopkins) imbacsit de principii, luand statutul de oglinda a stapanului sau, de o politete care intrece cu mult limita oricarui cod al bunelor maniere, mai pe scurt un personaj batzos, implacabil, infailibil, deloc amuzant, asa cum apare si in ochii menajerei sefe (Emma Thompson). Intre cei doi isi face inevitabil aparitia o legatura insa una care nu poate evolua in nici un fel deoarece se izbeste de peretele dur al demnitatii exagerate cu care domnul Stevens (Hopkins) se inconjoara fara a lasa liber nici un canal de comunicare.

Anii trec, Sarah (Emma) intelege imposibilitatea realizarii oricarei legaturi, astfel ca decide sa plece si sa se casatoreasca, domnul Stevens isi mentine in continuare acelasi statut de "suflet tare", asista la momente istorice cruciale sub acoperisul conacului pe care il serveste prin toti porii (precum tentativa de incheiere a unui acord intre Germania, Franta si Anglia de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial). Anii trec din nou, Stevens are un nou stapan, realizeaza gravitatea deciziilor stapanului anterior care s-au transformat in propriile greseli si decide sa ii faca o vizita vechii sale prietene, o vizita in urma careia nimic nu se inatmpla, raporturile raman aceleasi, fiind mentinut acelasi grad de rigiditate si politete. Finalul este unul simbolico-moralizator fiind constituit din eliberarea unei pasari din incinta conacului grandios de catre Stevens care prefera sa vegeteze in colivia comoda decat sa guste dintr-o libertate incerta si periculoasa asa cum a facut Emma.

Un film ce abunda in dialoguri extrem de bine realizate, jucat excelent, mai ales daca va plac povestile nu tocmai clasice, in care iubitii nu raman impreuna si nu traiesc happily ever after.

Andreea stiu ca il mai ai pe undeva prin calculator, asa ca pune mana si vede-l:P.

Tweet

Camera obscura-Povestea fotografului de...morti

Cum sunt in concediu si imi pot rezerva ceva timp si pentru filmele difuzate pe tv am dat azi noapte peste unul marca Tvr Cultural, Camera Obscura, obscura si complet anonima distributia, insa un subiect destul de captivant, intunecat, mare catalizator de tensiune. Un fotograf cu o personalitate un pic instabila si sensibila (asa cum sunt majoritatea, ar zice vocea prejudecatii celor mai multi dintre noi) ajunge in situatia in care trebuie sa lucreze pentru politie si sa fotografieze locurile crimelor si victimele acestora. Ce se intampla cu un om nu tocmai cu toate functiile sentimentale pe aceeasi linie de plutire pus intr-o astfel de situatie?Bineinteles, o ia putin razna. In cazul de fata fotograful incepe sa rearanjeze cadavrele astfel incat sa obtina efecte artistice (dupa modelul Cinei cea de taina spre exemplu) sau reuseste sa insufleteasca chipurile celor ucisi prin "filtrul" camerei obscure. Un film ce merita vazut pentru ca reuseste sa creeze o atmosfera de claustrare(o mare pondere avand-o si lipsa coloanei sonore), lasandu-te sa pasesti putin in camera obscura si sa te intrebi daca poti distinge dintr-o fotografie prezenta mortii sau nu ( bineinteles daca in fotografii nu sunt indicii clare, rani vizibile :P).

Tweet

In cautarea picaturii de aur

Idriss este un tanar berber ce pleaca de pe meleaugurile fierbinti ala Saharei catre lumea la fel de exotica a Parisului, in cautarea unei fotografii facute de o turista europeana. A detine o fotografie, in oaza desertica este un adevarat tezaur si sursa de mandrie, dar si un real tabu mai ales din punctul de vedere al batranelor in conceptia carora declick-ul unui aparat foto este echivalent cu furtul unei bucati din sufletul celui fotografiat.

Pe masura ce se departeaza de oaza sa, ca si cum ar strabate pestera platoniciana in sens invers, tanarul descopera cum un fundal kitsch-os poate fi mai adevarat decat originalul reprodus, cum urbanismul este orb, ignorant si neputincios in fata asa zisei oaze "paradisiace".
O carte bine scrisa tocmai potrivita daca aveti chef de un road book plin de observatii justificate cu privire la tumultul de civilizatie care in grandoarea sa nu mai este capabil sa vada la poalele sale fasiile desertice pe care le umbreste si unde spiritualitatea e la ea acasa.

Tweet

The proposal...Ia-ma nene

Ca sa imi demonstrez inca o data ca mentalitatea americana e ahtiata dupa comediile cvasisexy pline de glume absurde si puerile m-am uitat inevitabil la marea sclipire a momentului The proposal. Am ras ce-i drept la cateva glumite, insa majoritatea sunt rupte din context, iar intreg filmul pare a fi un pulover vechi plin de gauri pe care regizorul a decis sa le umple cu cateva scene de mantuiala precum dansul amerindian al unei babutze traznite completat de miscarile de asa zis R&B ale Sandrei, mai apoi un infarct prefacut al aceleaiasi babutze hiperactive menit sa aduca impreuna cei doi indragostiti cu caractere complet opuse, un card de pasarii caninofile si celularofile, o scena nuda cu... impact si cam atat cu...plombele. Rezultat: o lucrare dentara incompleta usor inestetica insa taman buna pentru rontait o portie sanatoasa de floricele;)

Tweet

Sfanta Treime: inchizitia, desfranarea si mantuirea

Inainte de Patimile lui Iisus, de Ultima sa tentatie sau de aventurile lui Robert Langdon de-a lungul blood "lainului" a existat un film prin anii '70 (The devils) cel putin controversat, care are in centru fantasmele sexuale ale unei calugarite (Vanessa Redgrave), principala sa "sursa de insipiratie" fiind parabolele biblice, jumatatea masculina a fanteziilor acesteia regasindu-se in persoana carismaticului Oliver Reed (inalta fata bisericeasca locala) care nu se dovedeste a fi nici pe departe...usa de biserica.

Curba narativa face apel la practicile tortionare absurde implementate cu succes de catre Inchizitie, avem parte de cateva scene cu iz de...pucioasa;)) si foarte multe simboluri anacronice precum prezenta exotica a unui exorcist care aduce foarte mult cu John Lennon (deh...fiecare perioada isi are Inchizitia ei), cateva cadre pline de adancime, masturbari colective, o ardere pe rug plina de semnificatii (tortionatul vede printre flacarile ce il inconjoara fetele satsisfacute ale unui public sadico-extatic, fetele adevaratilor...diavoli), jucat foarte bine, pe alocuri cam”inaltator”, insa un film ce trebuie bifat...cu fierul rosu...se pare ca in ultima vreme m-a cam prins febra unui agnosticism apocrifo-blasfemiator...atentie se ia...dogmaticii sa stea deoparte.

P.S: multumesc Flori pentru DVD;)

Tweet

Talentatul domn Norton

Recunosc...am o pasiune obsesiva pentru un actor absolut senzational care s-a nascut pentru aceasta meserie si care la randul lui are o pasiune bolnava pentru personajele care se dedubleaza si care isi multiplica personalitatea in fel si chip... pe numele sau Edward Norton. Cu siguranta multi dintre voi il stiti din Fight Club, The Illusionist sau Hulk (cea mai recenta varianta)...Cea mai proaspata vizionare avandu-l ca protagosnist este Primal fear ('96) primul film cu greutate in care si-a facut aparitia. De la American History X la Hulk Edward jongleza cu diversele fatete al aceluiasi caracter si reusete sa faca pana si dintr-un scenariu banal ca cel al filmului The score, unul interesant prin simpla sa prezenta.

Revenind la Primal fear, unde joaca rolul unui baiat de altar cu dubla (in final tripla) personalitate ce il ucide cu sange rece pe protectorul sau care il obliga sa participe impreuna cu alti confrati la orgii sexuale, reusind sa-l convinga pe avocatul sau pro bono (Richard Gere) ca este absolut nevinovat punand crima pe seama unei amnezii temporare in timpul careia baiatul de altar este "inlocuit" de "fateta" ceva mai draconica, manipuland pe toata lumea reuseste sa scape de condamnarea la moarte. Un film ce nu trebuie ratat...Coming soon Leaves of grass;)

Tweet

Iisus...clonat

Daca pana acum s-au scris teancuri de carti despre mostenirea mesianica, despre legaturile dintre relicvele christice si templieri, roza cruceeni, cabala si alte curente si congregatii mai mult sau mai putin mistice, despre autenticitatea giulgiului din Torino, in care si-ar fi bagat nasul genial si da Vinci... sau nu, la care se adauga evanghelii apocrife nenumarate, iata ca apare una cat se poate de postmoderna, indrazneata, amuzanta, cea a lui Jimmy, un tip orfan, ingrijitor de piscine, afemeiat, o fiinta profund sarcastica si pragmatica.
Jimmy afla intr-o buna zi ca este clona lui Iisus, "imaculata conceptiune" realizandu-se intr-un laborator prin prelevarea unor celule provenite din tesatura giulgiului din Torino, minunile sunt rezultatul regiei si a tehnologiei avansate, educarea spiritului se face prin training, iar predica si supliciul sunt eminamente difuzate la tv si pe internet. Interesanta coloratura data celei de-a doua veniri care nu poate fi ancorata decat in sanul unei lumi iremediabil robotizata, internautizata si utilitarista.
Cartea debordeaza de umor savuros, mica demonstratie: "Am dat peste pilda smochinului fara rod...o parabola care in varianta Matei ma umpluse de nervi, pentru ca Iisus avea aerul unui integrist furios: ii e foame, se apropie de smochin si, cum acesta n-avea fructe, ii tranteste un blestem care il usuca in conditiile in care smochinul n-avea nicio vina: poate ca inainte de Iisus trecuse vreun tip care-i culesese toate smochinele. Inteleg sa-i ierti pe hoti, dar sa ajungi sa pedepsesti victima...Nici la Marcu situatia nu-i mai roz, pentru ca bietul pom si-o ia doar pentru ca nu era anotimpul smochinelor. " S-ar putea sa mai gasiti cartea la Carturesti, 10 lei;).

Tweet

Desculta...in Bucegi

Luata ca din oala am plecat cu ai mei vichendu' asta intr-o mica escapada montana...nu foarte departe, prin Bucegi sa mai vedem si noi una bucata sfinx si doua bucati babe siameze...Cum venisem acasa imbracata specific unei zile de vara toride m-am gasit in fata cronicii unei plecari neanuntate echipata bineinteles doar cu o pereche de papuci...asa ca ne-am oprit in Targoviste sa imi cumpar o pereche de tenesi. Lipsa sosetelor care sa ma protejeze de materialul nepurtat al tenesilor (bineinteles ca nu mi-a dat prin cap sa imi cumpar si o pereche de sosete) inmultita cu un urcus de vreo 2 ore juma' (ca de babacii se misca mai greoi) ar fi avut ca rezultat un sir lung de basici. Asa ca am decis sa merg desculta...se uitau saracii "pelegrini" la mine de parca as fi practicat un oarecare soi de penintenta holbandu-se cand la picioarele mele goale cand la bocancii lor de firma cu talpa dubla.

Culmea e ca nu am avut nicio problema, a fost o reala placere sa simt iarba uda a muntelui pe piciorul gol...exceptie facand portiunile pietroase si cele "presarate" cu amintiri de catre vizitatorii mai..."behaitori"...

Odata ajunsi in varf eram porniti sa coboram cu telecabina sa mai simtim si noi un fior in stomac insa surpriza telecabina isi incheia

programul pe la 16 si era deja si 20 asa ca nu am dus lipsa fiorului caci a trebuit sa coboram impinsi de pante si de norii de ploaie. Am decis totusi sa ma incalt cu chiu cu vai caci picior gol+panta abrupta nu prea e un mix bun si am ajuns deci tot la autoflagelare, dar a meritat...

Tweet

12 Angry Men-lectia de film

Dupa avalansa de filme deloc reusite de care m-am lasat purtata zilele astea ca penibila, trista si bascalioasa poveste a Fratilor Bloom sau reciclatul si gaunosul 17 again am gasit antidotul perfect: o poveste serioasa, extraordinar de bine regizata si montata, jucata ca la carte, realizata prin '57, 12 Angry Men.

Un grup de 12 jurati trebuie sa decida sentinta unui caz de crima, 11 dintrei sunt perfect convinsi ca acuzatul este vinovat, unul singur(Henry Fonda) indrazneste sa aiba o indoiala. Argumentele aduse de acesta in favoarea indoielii sale sunt perfect logice reusind sa-i convinga treptat pe ceilalti jurati de adevarul spuselor sale si scotand la iveala fundatia convingirilor colegilor sai, mare parte dintre acestia bazandu-se pe o serie de prejudecati sau drame personale. Modalitatea in care personajul nostru ajunge sa atraga 11 oameni de partea sa este o adevarata lectie de viata, comunicare si incredere in propriile idei, iar montajul intregii actiuni care are loc practic intr-o singura camera este extrem de bine pus la punct. Daca ai vazut Runaway Jury (cu John Cusack)...ei bine nu ajunge nici macar la genunchiul celor 12 oameni furiosi...Uitati-va ca aveti ce invata (puteti viziona filmul online aici)

Tweet

Polar Bear Man- Reflectati

Ca sa ma razbun o leaca pe faptul ca nu am putut ajunge la festivalul de scurt metraje de saptamana asta din Parcul Crangasi deorece trebuie sa imi fac datoria de cetatean "laborant" al acestei tari m-am gandit sa va arat si voua un scurt metraj peste care am dat intampator si pe care l-as cataloga drept un cub de gheata in cupa amara a acestei saptamani festivalessista. Enjoy!

Tweet

"Vrajirea"... sau dezvrajirea femininului

Tocmai am inchis coperta unei carti pe care am "colectat-o" din Cora acum vreo cateva luni. Povestea este un amestec interesant (anacronic vorbind bineinteles) de atmosfera dogvileasca, la care se aduga ceva din misticismul eliadesc, o leaca de filosofie japoneza si cireasa de pe tort acel iz distopico-despotic al unor carti precum 1984 sau Minunata lume noua.

Intr-un satuc uitat de la poalele unui munte unde oamenii sunt simpli, insa imbibati de taine si ritualuri mistice, isi face aparitia un tanar pe nume Marius care face pe micul dictator si care ajunge sa hipnotizeze practic o intreaga comunitate cu peroratiile sale ezoterico-misogine cum ca femeia este spiritul urbanismului, al lacomiei si cum ca ea ar trebui redata prin jertfa pamantului. Surprinzator este faptul ca reuseste sa-si transforme discursul absurd in realitate, jertfa are loc, satenii nu sunt zguduiti sau contorsionati de remuscari, convinsi fiind ca au trait un ritual in cinstea muntelui "vrajit" care in urma acestui sacrificiu va fi binevoitor cu ei si le vada da aurul mult ravnit ce zace in adancurile sale. Pe de alta parte cand un barbat cade rapus de furia muntelui intr-una dintre mine, comunitate traieste o adevarata tragedie. Toate aceste evenimente sunt privite prin ochii unui doctor care traieste de multa vreme retras in inima acestui satuc, un fugar scapat din cusca orasului care pare ca vede in paradoxalul Marius o extensie irealizabila a propriei personalitati.

Dupa atat amar de pagini veninos misogine trebuie sa ma tratez neaparat cu ceva marca Beauvoir.

Tweet

Harry Potter-mai plin de hormoni ca niciodata

Prinsa de sindromul HP nu puteam sa ratez week-endul asta premiera mult asteptata a Printului Semipur. Este aproape imposibil sa caracterizezi un episod din saga septupleta fara a face referire la celelalte ecranizari sau la roman. Asa ca urmand aceasta reteta pot spune ca filmul a evoluat insa nu stiu daca tocmai in bine. Actiunea incepe foarte antrenant, avem parte de foarte multe cadre in plonjee si in contraplonjee astfel ca mare parte a scenelor sunt destul de "zguduite" si surprinzatoare, deci vizual numai de bine, insa cand vine vorba sa-mi arunc binoclul critic in directia replicilor ma lovesc de scene penibile, de multe stereotipuri, de exagerari, de prelungiri inutile, de repetitii suparatoare, de glume rasuflate, de intruziuni subliminale cu referire la criza economica si semitism.

Reprezentarea evolutiva a relatiei dintre Hermione si Ron face apel la o serie de gesturi penibile, interactiunea dintre ei se rezuma la replici precum"vezi ca ai putina pasta de dinti pe obraz...vezi ca ai putina mustata de bere", iar tumultul hormonal al personajelor ocupa mare parte a actiunii, nu ca ar fi un lucru rau numai ca s-a facut apel la o groaza de stereotipii hollywoodiene. Jocul actoricesc al lui Tom Felton (Draco Malfoy) este o surpriza placuta in comparatie cu cel al vrajitorului titular care se pare ca pica in manierism cu fiecare episod.

La sfarsitul filmului am ramas cu senzatia vizionarii unui film incomplet (desi are o durata de 2 ore juma') care si-a abandonat menirea in detrimentrul taramului mult mai fertil al entertaiment-ului, poate din cauza ca cea de-a 6-a carte a avut prea multe de oferit, asa cum are si ultima dintre ele care se pare va fi ecranizata in 2 parti asa incat sa se poata cuprinde mai tot si sa nu ne abandoneze sindromul asa de repede.

P.S(din cinematograf culese): la fiecare premiera a filmului la care am fost am obeservat ca se gaseste in sala cate un baietel isteric si peste putinta de entuziasmat care o intreaba cu voce tare pe maica-sa la intervale regulate de doua minute cine e nenea ala, ce se va mai intampla in film, de ce nu se joaca Harry cu zapada etc...de data asta pe langa prezenta obligatorie a copilasului au mai existat si doua personaje cel putin interesante prin primele randuri care in loc de floricele savurau castraveti cu paine, aceasta din urma zburand la un moment dat prin sala...le-o fi picat greu la stomac putina...magie

Tweet

Coco avant Chanel avantgardiste

Ieri, inainte de o portie buna de 8 ore laborante mi-am permis un moment de respiro in sala surprinzator de plina pentru ora pranzului a Studio-ului si m-am decis sa ma abandonez timp de 2 ore infuziei de...stil. Cu ce se deosebeste acest bildungsfilm de atatea altele? Pai prin mai nimic. O avem pe Gabrielle alias Coco cea orfana care trece prin viata cam ca toata lumea, face sacrificii, compromisuri, sufera, iubeste, traieste si creeaza.

Audrey Tautou este destul de convingatoare insa filmul nu este ajutat prea mult de replici, acestea parand in multe locuri nenaturale, iar per ansamblu povestea este destul de uniforma, dam peste cateva cadre destul de armonioase si feminine, simtindu-se astfel spiritul de observatie al unei regizoare, insa in rest o succesiune de "linii drepte" ca si stilul vestimentar inovat de creeatoarea de moda. Asteptam de ceva timp traspunerea pe pelicula a acestui subiect si mi-am imaginat ca exuberanta, inventivitatea, spontaneitatea eroinei sa se transmita mitotic si structurii filmului, nu s-a intamplat asa, insa filmul este tocmai bun de vazut cand nu esti prea pretentios si vrei sa deprinzi regulile nescrise impunerii unui stil.

Tweet

De la supranatural la...suprarealism

Nu mi-as fi imaginat sa-l vad pe Robert Pattinson alunecand atat de usor de la rolul de vampir cumintel cu sex-appeal la un cel de pictor suprarealist, dar iata ca Paul Morrison, un regizor britanic pasionat de pictura l-a gasit potrivit pe tanarul actor in rolul lui Salvador Dali si nu a gresit. Little Ashes se axeaza pe relatia mai mult sau mai putin homosexuala dintre Dali si Llorca, in grafica careia isi face loc si un Bunuel care il alege cand pe unul cand pe celalalt, o Gala care s-ar culca cu orice artist in timp ce Dali ar face pe voyeur-ul, nascandu-se astfel o supa vizuala nonconformista insa nu suprarealista cum as fi crezut.

Vizual filmul ar fi putut fi mult mai creativ tinandu-se cont de subiectul abordat, m-as fi asteptat sa vad niste cadre mai surprizantoare, mai abracadabrante, insa probabil ca se urmareste scoaterea in evidenta a umanului, a simplismului care se afla in spatele oricarui ideal suprarealist, astfel ca Dali sau Avida Dollars cum mai era supranumit, ajunge la un grad ridicat de egocentrism si narcisim castigand o gramada de bani pe seama "geniului" sau. O mustata ciudata, o vestimentatie mai suie, o ridicare de spranceana si o omleta in par pot face minuni si teancuri de bani.

Avand in vedere ca protagonistii sunt in marea lor majoritate spanioli n-ar fi fost rau daca s-ar fi vorbit spaniola pe tot parcursul filmului...dar ce sa-i faci trebuie sa iasa si bani dintr-un film. Povestea lui Dali fiind una inca neepuizata vom avea parte probabil la anul sa-l vedem pe Dali la varsta maturitatii interpretat de Al Pacino in ecranizarea cartii Dali & I: The Surreal Story de Stan Lauryssens o carte indrazneata, amuzanta, revelatoare si racoritoare, tocmai buna de citit pe canicula asta.

Tweet

Two lovers-one love story-nothing new

Din dorinta de a lua o pastila romantica am ales sa ingurgitez fara prescriptie una cu denumire mai mult decat sugestiva: Two lovers. Titlul aproape ca spune toata povestea filmului si nu prea lasa loc interpretarilor. Un Joaquin Phoenix putin instabil psihic migrazeaza de la o iubire la alta pe fondul unei drame launtrice mai vechi cu radacina bineintels tot pe plaiurile amorului. Cele doua povesti de dragoste nu par a fi foarte diferite, dar in final doar un loz este castigator.

Un film plat care nu pare a avea un punct de maxim, nu pot spune ca m-a plictisit, dar nici ca mi-a lasat vreo amintire memorabila. Pe Joaquin, ca si in rolul lui Johnny Cash, pare sa-l prinda configuratia de personaj cu caracter incert si usor instabil. Ma asteptam ca tinand cont de background-ul si cutia de pastile de la capatul patului personajul lui Joaquin, sa ma surprinda cu vreo nebunie, o crima pasionala, asa cum instinctul Pavlovian m-a invatat (ca in Matchpoint spre exemplu) insa filmul nu isi propune acest lucru, iar finalul este o copie in oglinda a vietii multora: ramai cu acea felie care iti asigura confortul si tihna, iar marul oprit al incertitudinii si aventurii pleaca brat la brat cu...amantul.

Tweet

Din categoria "mai altfel"

M-am gandit sa deschid o mica cutie a Pandorei si sa postez cateva trailere ale unor filme pe care am avut ocazia sa le vad pe Tvr cultural sau tvr2 care par a fi cam singurele programe tv ce mai difuzeaza din cand in cand filme bune, chiar deosebite. Asa ca primul duh care iese la inaintare ar fi povestea kafkiana a unui personaj "eclozat" intr-o lume plafonata, rutiniera cu care se impaca foarte bine pana cand apare inevitabil dorinta de evadare, iar metodele sunt dintre cele mai diverse: "plonjarea" in fata metroului, taierea degetelor sau saparea unui gauri in perete in cautarea unei lumi paralele, cam acestea ar fi problemele...Omului problema.

Intacto, un alt film care mi-a atras atentia este unul despre noroc, intreaga poveste se desfasoara asemenea unei rulete rusesti. Personajele trec printr-o serie nebuneasca de probe pentru ca la final sa castige cel mai norocos. O proba amuzanta este aceea in care concurentii trebuie sa alerge printr-o padure legati la ochi, iar cel care ramane..."intact"...trece la proba urmatoare.

O ultima incercare de spargere a monotoniei ar fi Bin jip, un film cu totul deosebit, aproape lipsit de dialog, dar care reuseste sa transmita o intreaga filosofie de viata prin aura celor doua pesonaje care "imprumuta" seara de seara locuintele oamenilor plecati fara a avea intentia sa isi insuseasca vreun bun ci doar sa se "cameleonizeze" cu mediul, sa traiasca povestea celuilalt. Un film ce nu trebuie ratat!

Tweet

Den Brysomme mannen (Omul problema)

Tweet

Intacto

Tweet

Bin jip (3 Iron)

Tweet

China, Freud si...virgine

La intrebarea lui Flori, ieri la munca, "Cam ce carte relaxanta sa imi cumpar?" mi-a rasarit ca o floricica pe solul materiei cenusii imaginea unei carti pe care am citit-o acum cateva luni cot la cot cu Andreea, prietena si colega de facultate. Nu stiu daca relaxant este cuvantul ce o caracterizeaza intocmai, dar este fara indoiala o carte savuroasa, pufoasa, imprevizibila. Pe scurt povestea suna cam asa: un el vrea sa isi salveze o prietena jurnalista din inchisoare si pentru asta trebuie sa duca un tribut unui judecator nebun si corupt, tributul fiind o femeie...virgina. Misiune imposibila si munca de Sisif intr-o China contemporana? Nu tocmai pentru ca rezolvarea la problemele sale zace acolo unde se asteapta mai putin.

Au existat pasaje care m-au facut sa rad in hohote si pasaje care m-au determinat sa ma afund in cugetari dezlanate asa cum este o scena puternic imbibata de freudism in care protagonistul calatorind cu trenul atinge cu piciorul corpul unei femei(imagine preludica pe care o intalnim in Matreyi spre exemplu...China, India zone geografice vecine, obiceiurile se imprumuta) aflata sub bancheta unui tren pe care inevitabil nu o poate vedea, traieste un moment de excitare pentru ca mai apoi sa realizeze ca de fapt sub bancheta se afla un barbat...

Tweet

Man on wire-Arta pe sarma

Acum vreo 30 si ceva de ani a existat un evemeniment care urma sa fie numit crima artistica a secolului. Un francez cam cu capul in nori atat la propriu cat si la figurat punea la cale un plan nebunesc: sa se infiltreze ajutat de cativa prieteni de nadejde in World Trade Center, iar odata ajunsi in varf sa intinda o sarma pe care protagonistul, Phillippe Petit, "mic" dar cu ganduri marete, sa defileze nestingherit. Culmea este ca a reusit, iar intreaga poveste face subiectul unui documentar savuros numit Man on wire, nominalizat anul acesta la Oscar. Documentarul mi-a dat o senzatie destul de paradoxala asupra sensului cuvantului ideal care baleiaza intre limitele efemerului si eternului. Ce ramane oare in mintea celui care afla ca un om si-a dus visul pana la capat si a mers pe o sarma intinsa intre doua dintre cele mai inalte cladiri ale lumii? Multi ar spune un nebun, altii ar spune un artist, important este ca ei sa constientizeze ca trebuie sa faci tot ce iti sta in putinta sa iti duci la indeplinire o dorinta, n-ai decat sa faci din ea un Sfant Graal daca asta te multumeste.

Tweet

Continuare..."decepticonica"

In timp ce ieseam din sala de cinematograf de mana cu sora mai mica care era de-a dreptul incantata de ceea ce vazuse eu ma intrebam de ce mi-am pierdut vremea si banii pentru o portie mare de scene penibile si rasuflate. Cam dura aprecierea? As zice ca nu. La un anumit interval de scene cuvantul "revenge" este folosit la modul redundant si suparator...ca doar filmul se numeste The revenge of the fallen, simpaticul Shia cade fara oprire in prapastia pateticului schimonosandu-se spamodic de fiecare data cand mintea ii este invadata de "hieroglifele estratereste", Megan Fox este asaltata de robotei care fac pe cainii in calduri, cainele in calduri fiind parca un laitmotiv al peliculei. Cuplul de variabile piramide egiptene-roboti care pare sa se fi nascut din ideea "daca aruncam acolo niste relicve devenim mai interesanti" nu este cea mai fericita combinatie. Daca nu era acea aschie ramasa din cubul primei parti, care n-a fost un film asa rau, oare mai aveam parte de aceasta "razbunare decepticonica"? A mai ramas oare vreo aschie prin lenjeria lui Megan astfel incat sa mai avem parte si de o noua continuare...

Tweet

The air I breathe-Povesti intercalate...

La recomandarea Luminitei, o foarte buna amica, am vizionat zilele trecute o povestioara draguta care m-a trimis inevitabil cu gandul la filme precum Babel, 21 de grame sau Amores Peros deci la o ingramadeala interesanta de povesti care formeaza tabloul unei naratiuni "mama" care le inglobeaza si le lichefiaza in mod logic. Nu auzisem mare lucru despre acest film, mai precis eram un fel de tabula rasa in fata CD-ului si am zis hai totusi sa imi umplu o ora jumatate cu "o gura de aer" si spre surpriza mea am primit ceva mai mult de atat. Actiunea filmului este destul de alerta, voice over-urile au replici savuroase si inteligente, iar legaturile care se stabilesc intre cele 4 povesti nu dispun de complexitatea acelora din filme precum Babel sau 21 de grame, dar au acea scanteie care te determina sa te identifici cu o suma de situatii. Nefiind o persoana ahtiata dupa realism in stare pura acest film m-a incantat pentru ca reuseste sa imbine elemente de fantastic, insa un fantastic "cuminte", cu felii de viata pura, viata intr-o societate constrangatoare care ne ofera doar iluzia liberatatii in limitele legii. Mai pe scurt filmul demonstreaza cum nu poti fi fericit chiar daca societatea iti pune la dispozitie toate elementele ca sa poti fi. Distributia este si ea una de prima mana, iar elementul surpriza il reprezinta aparitia lui Sarah Michelle Gellar pe care mi-am inchipuit-o mai tot timpul vegetand in rolul de "spaima a vampirilor", dar care se pare ca ne va incanta de asemenea cu rolului Veronicai in ecranizarea romanului lui Coehlo, "Veronica se hotaraste sa moara".

Tweet