Dupa o saptamana de trait la maximum criza sensului, trecerea prin valtoarea maririi la Semiotica si usoara fierbere in ceaunul emotiilor pentru surioara mai mica (admiterea la...liceu;))) iata ca am revenit cu o recomandarea literara cu si despre...scris. O carte ce mi-a amintit de iscusinta si fanatismul personajelor lui Orhan Pamuk din Numele meu este Rosu, de intrigile si misterul Numelui trandafirului, de mecanica alchimista din Baletul mecanic, referintele de pe coperta ar spune ceva si de o asemanare cu Suskind, dar romanul nu dispune de firul narativ bine innodat al Parfumului.Un caligraf ce foloseste drept presspapier inima lui Voltaire incapsulata intr-un borcan cu formol ne povesteste cu maiestrie narativa si incursiuni de o senitate pascaliana periplul si devenirea sa prin filele istoriei personale. Ce sta scris in ele sunt episoade in care apar implicati colegi de breasla ce practica o caligrafie mistica, fetze bisericesti patate de intrigi, calai, fete de marmura, spanzurati, actori care ajung sa fie spanzurati din cauza jocului mult prea veridic si a unei audiente ignorante, inventii ce depasesc epoca, episoade incarcate de mister, umor si multe invataminte. Am aflat cum in functie de cerneala folosita o sentinta poate fi evitata sau o minciuna poate iesi la iveala. Multumesc mult Andreei si Andrei ca mi-au facut cadou aceasta carte, au simtit ele parfum de Eco in paginile ei;)
O zi minunata iti doresc!
RăspundețiȘtergerewelcome back
RăspundețiȘtergere