In cautarea unei carti care sa-mi anime aura tomnatica m-am gandit ca cea mai potrivita alegere ar fi un basm marca Peter Beagle. Acum vreun an de zile am citit Ultima licorna, un roman absolut fabulos ce demonstreaza faptul ca inca se mai pot scrie basme autentice in valtoarea postmoderna a secolului XXI fara a se face apel la tertitipuri si analogii tehnologiste, politice, sexiste, cinematografice, cu pretentii umoristice. Beagle reuseste sa dea viata povestii pure.O alta istorioara ce taie cordonul ombilical al societatii sufocante isi poarta personajele intr-un loc placut, insular, numai al lor...cimitirul. Tema centrala: viata de dupa moarte...ce nu are nici o tangenta cu dihotomia romantica rai/iad, ci se apropie mai mult de ideea spatiului amorf, translucid, memofag, purtator al sufletului proaspat despartit de trup, imaginat de Gabriel Chifu in cartea sa Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme (analogism anacronic bineinteles). Fiecare dintre cele 4 personaje se refugiaza in cimitir dintr-o pornire inadptativa la cerintele societale, iar intalnirea ii face sa iubeasca, sa traiasca din nou, chiar si dupa moarte.
Mostra: Ii placea de mult ultimul, o cladire cilindrica, sprijinita pe 3 cercuri concentrice de marmura care formau trepte ducand la o usa mica de sticla, iar deasupra avea o cruce. Intreaga alcatuire ii evoca domnului Rebeck capul si umerii unui cavaler(...)Probabil cavalerul se oprise un moment sau adormise, iar lumea se ridicase in jurul lui ca o gramada de frunze moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu