Se afișează postările cu eticheta HBO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HBO. Afișați toate postările

miercuri, 24 decembrie 2014

Umbre: un nou serial românesc marca HBO

Umbre este probabil primul serial românesc care își merită pe bună dreptate titulatura de serial. Am avut ocazia să urmăresc primele două episoade în avanpremieră și pot spune că am fost realmente surprinsă de ceea ce am văzut și auzit. Nu-i tocmai o treabă facilă să surprinzi ceva din spiritul românesc al periferiilor urbei noastre dragi și maculate, din coloritul exotic al vocabularului de mahala, din osatura personajelor care își duc veacul servindu-i pe alții și să le amesteci pe toate într-o structură narativă închegată, care să facă sens și senzație. Se pare că Umbre este întruchiparea unui succes mult căutat, unui el dorado la care visează mulți cineaști români și după care tânjesc mai ales (tele)spectatorii (undeva în subconștientul lor). Umbre este violent, colorat, spumos, foarte bine dozat, de un comic irizant și îl are în centru pe Relu (Șerban Pavlu), un personaj manelisto-simpatic, laconic, un soi de gargui cu permis de conducere. Ca să vă faceți o idee am să extrag plot-ul din comunicatul de presă:



Relu (Șerban Pavlu) este un om de familie. Are doi copii, o soție și o viață dublă. Privit prin ochii familiei sale, Relu Oncescu pare un taximetrist obișnuit. Nimeni nu bănuiește că Relu lucrează ca recuperator pentru Căpitanu’, un mafiot local. Niciuna dintre cele două lumi (a familiei și a mafiei) nu știe de existența celeilalte. Relu reușește să țină totul sub control, însă nu pentru multă vreme. 



Vă întrebați probabil cum poate funcționa o așa poveste cu mafioți și un taximetrist amator de ciocane oldboiești în context și peisaj pur românesc. Surpriza e că melanjul asta chiar funcționează și pare să aibă chiar un soi de aer vintage, pe mine m-a făcut să cred că acțiunea s-ar petrece undeva în urmă cu zece ani or something, dar poate e doar o impresie lăsată de limbajul personajelor și de existența unei lumi mai puțin tangentă nouă/mie. Primele două episoade sunt mai mult decât promițătoare și vă invit să le urmăriți pe 28 decembrie de la ora 22:00 pe HBOAceleași episoade vor fi disponibile pe HBO GO fără abonament, pentru toți cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.

Credit foto: Adi Marineci pentru HBO Romania

marți, 21 octombrie 2014

Omul Pasăre, un nou documentar produs de HBO Europe

Producția originală HBO Europe, Omul pasăre, regizată de Alexandru Mavrodineanu și coregizată de Mihai Grecea, va fi difuzată în premieră pe 23 octombrie, de la ora 20:00, la HBO.


Omul pasăre este “Mami” Mihăiță Nicolae care dorește să câștige pentru a zecea oară campionatul național de planorism. Indiferent dacă va câștiga sau nu, participarea lui va marca încă un record pentru aviație și va însemna un armistițiu în lupta sa cu timpul.

“Îi admir și îmi place să îi susțin pe cei care în lupta zilnică reușesc să încline balanța înspre pasiune și bunăvoie. Mami, după părerea mea, este un exemplu aproape didactic de un asemenea om, aproape un arhetip, și dorința mea este ca aceste modele să fie împărtășite cu un public cât mai larg. Poate că un procent dintre spectatori, fie el cât de mic, se va simți inspirat sau va prinde curaj să facă ce îi sugerează sufletul, îmbogățind astfel societatea cu un spirit mai liber., a declarat Alexandru Mavrodineanu, regizorul filmului.

Până în acest moment, HBO a produs în România zece documentare originale: Nunți, muzici și casete video (r. Tudor Giurgiu), Apocalipsa după șoferi (r. Alexandru Solomon), Australia (r. Claudiu Mitcu), Lumea văzută de Ion B. (r. Alexander Nanau), Circul Vesel (r. Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (r. Matei-Alexandru Mocanu), Victoria (r. Adi Voicu, Ana Vlad), Doina Groparilor (r. Pavel Cuzuioc), Vorbitor (r. Radu Muntean și Alexandru Baciu), Anul dragonului (r. Iulian Ghervas și Adina Popescu) și continuă seria acestora cu producția Omul pasăre, regizată de Alexandru Mavrodineanu și coregizată de Mihai Grecea.



Momentul în care Alexandru Mavrodineanu, prieten cu Mami și fost elev de-al său, a venit în decembrie 2012 să mă întrebe cum mi s-ar părea un film despre Mami, mi-a răsturnat perspectiva. Prin perdeaua de fum care îl înconjura pe erou, am început să-l descopăr pe omul Nicolae Mihăiță. Cu Alex făcusem echipă bună pe teritoriul aeronautic, așa ca am primit cu optimism propunerea de a face împreună un film despre cel mai în vârstă pilot activ din România.”, a declarat Mihai Grecea. 

Omul pasăre este un documentar produs de HBO Europe în România. Producția va fi disponibilă și pe HBO GO, începând cu 23 octombrie.
 


miercuri, 21 mai 2014

Taxi Driver, varianta neaoșă

În luna iunie încep filmările pentru un nou serial original HBO Europe, produs în România. Serialul se anunță a fi o dramă cu influențe de comedie neagră și spune povestea lui Relu (nume cam dubios și nostalgic, dar just), un taximetrist care face bani și ca recuperator pentru un mafiot local. După ce omoară accidental un om, Relu vrea să iasă din lumea interlopă, dar nu mai are cale de întoarcere.

Serialul se va numi Umbre (cam golemic și cam safe titlul) și îl va avea în distribuție pe nimeni altul decât Șerban Pavlu, om bun la toate, posesor de figură cameleonică, un fel de Nicolas Cage neaoș, care îți poate vinde cam orice...poveste.

                                                                     (Roxanne)

Serialul Umbre va fi regizat de Igor Cobileanski which is nice, excepție fac două episoade, regizate de Bogdan Mirică. Igor Cobileanski este câștigătorul premiului GOPO 2014 pentru cel mai bun debut, pentru lungmetrajul La limita de jos a cerului, film pe care îl veți putea vedea în curând și pe HBO. Filmările pentru serialul Umbre se vor desfășura pe perioada verii iar premiera este programată pentru începutul anului viitor.