Daybreakers-Gentlemen, we are starving!

Nu pot să îmi dau seama care au fost circumstanţele ce m-au adus în halul de a mă uita la dejecţia asta de film, impropriu spus, nu m-am uitat decât vreo 10, hai 15 minute. Încep parcă să repoziţionez în căpşorul meu or(ibil)dinea, clasamentul scursurilor şi încep să cred ca Twilight şi The mist merită măcar o statuetă, ăsta de faţă nu merită nici măcar un coş plin cu zmeură. Habar nu am ce a căutat Hawke în peisaj (deşi îl prindea look-ul), probabil îi trebuiau bani de yaht, femei, cine ştie. În primele minute arde una, apoi explodează unu şi ne mânjeşte ecranu (în District 9, spre exemplu, se exploda cu talent şi scop bine definit), grotesc, dizgraţios, am văzut ceva oribilităţi la viaţa mea, dar măcar ălea erau...artistice. Poate că totuşi era un film inteligent şi băşcălios (neah) şi nu mă prinsei...cert e că nu voi ştii niciodată, slavă domnului. A se lua lecţii de pe alte meleaguri (ştiţi voi care) de pildă din capodopera de gen (îmi asum remarca) numită Thirst.

Tweet