Korean cinema

În ultimul timp mi-a propus să văd cât mai multe producţii coreene. De ce? Pentru că oamenii ăia mănâncă rolă de film pe post de noodles, nu sunt atât de agnostici şi suprarealişti precum vecinii lor niponi, însă emană un suflu de viaţă adevărată, incisivă, situandu-se totodată în rama artistică, la loc de cinste. O sa încep cu o comedioară romantică savuroasă, My sassy girl-2001, deloc diabetică aşa cum ne virusează de obicei holiudu, un serendipity realist, unde coincidenţa este cît se poate de veridică, personaje trăznite, dar uşor de identificat printre muritori, dacă ştii unde să-ţi îndrepţi monoclul. Cică există şi o variantă americană a filmului, mă feresc să dau nas în nas cu ea, cel mai probabil povestea a fost anchilozată de sfinţenia lor stereotipurile aducătoare de mană cerească şi popcorn diluvian. Următoarea pe listă Memories of murder-2003, povestea unui serial killer greu de depistat, din nou abordarea n-are nimic de-a face cu fantasme şi diabolisme de genul Seven sau Zodiac, ci ne este prezentată latura deloc justiţiară a poliţiei coreene provinciale care fabrică dovezi, care recurge la tortură în sprijinul fabricării acestora, justificabile teoretic atunci când nici ştiinţa, nici intuţia nu mai dau roade. Cam din aceeaşi oală a neputinţei face parte şi The Chaser-2008, un film alert, violent şi în egală măsură amuzant.O sa mă opresc la povestea dementă a doi vampiri,Thirst-2009, aşa cum alde Twilight n-ar avea şanse să fie vreodată, nu mi-aş fi imaginat că un asemenea subiect poate dispune de un aşa grad ridicat de seriozitate, chiar si de poezie în stare pură pe alocuri, ceva atmosferă dostoievskiană, dramatism şi sadism dozate atent, tocmai acest dozaj cred că le lipseşte americanilor care amestecă lucrurile doar doar o ieşi vreun pui scremut de blockbuster. Bravo măi dragă coreenilor!

Tweet