500 days of summer

Sincer, m-au cam luat prin surprindere cele 500 de zile cu Summer. Mă aşteptam să văd o comedioară romantică stereotipă până la lacrimi însă am dat peste un film inteligent construit, supurând de fluide realiste, vitaliste, nonconformiste, aş îndrăzni să spun, pe alocuri, beauvoriste. Suntem anunţaţi dintr-un început de către vocea narativă cum că nu am avea de a face cu un love story, însă el există cel puţin unilateral. Personaje descartiene ce răstoarnă aşteptările societale, raţiunea făcându-şi cuib în sânul feminităţii cocoloşită fiind sub aripa sentimentalist-conservatoare de această dată a masculinuilui. Scene de o frumuseţe tangibilă (spre exmplul ecranul split-uit în expectation-reality), elemente simbolice precum redarea materială a unui tablou de Magritte (vezi pălăria şi mărul verde din camera lui Summer, o tranfigurare a picturii The Son of Man), mesaje dicton (bon chat, bon rat), sketch-uri vii şi muzică excelentă, omogenizată (Regina Spektor, The Smiths sau Feist). Pentru cei care cred în dragostea veşnică şi infailibilul jumătăţii...în cinstea îngenuncherii acestei credinţe pe altarul randomizării!

Tweet