The young Victoria

Al n-lea film încununat capetelor încornorat încoronate fluidizate de sângele albastru al monarhiei englezeşti. Ce aduce nou, extravagant, exorbitant, inedit, luxuriant, rascolitor, revelator? Nimic. Un film sec a cărei facere si reproducere nu prea o înteleg. Recunosc, sufăr de sindromul soteriologico-teleologic :P. The Young Victoria (Emily Blunt) ar putea face o plecăciune în faţa Ducesei "Keira", a surorilor Boleyn sau încoafatei Antoaneta. Aşa zisa evoluţie a personajului este inconsitentă, ilogică, nu aflăm nimic nou, picant, păşim uşor pe marmoreanul poveştii alături de personaje tipice, mama posesivă, intrigantă, sceptica doică aka mama de schimb, pretendentul neinţiat, dar cult, pretendentul numărul doi, experimentat, lipsit de scrupule, dar tacticos, regele mereu pus pe toane, veşnicul bal unde se valsează pe ritmul bârfelor, deci cam nimic de barfit despre acest film, decoruri frumoase, actori frumoşi, pomi conici, Ian Holm...

Tweet

The road-It's all about food

Un film de băgat în cazanul industrial al tristeţii sau al cinecanibalocriticilor :P, apocaliptic, dar nu douămiidoişpic (accentul cade preponderent pe sfera umană si adoarme acolo visând happy-end-uri) ci mai degrabă înotător în aceeaşi oală/cazan cu Blindness, spre exemplu. Un sfârşit de lume lipsit de culoare şi de mâncare, scârţâind la propriu din toate încheieturile şi membranele. O pivniţă dosită de conserve drept răsplată (si o doză de cola ca de brandu' supravieţuieşte în cele mai vitrege condiţii) pentru băieţii buni subliniază un deontologic care în condiţii reale ar fi fost eludat cu brio de hoardele canibale undeva în prima juma' de oră a filmului. Replicile sunt mult prea fatalist-optimiste pentru ceea ce se distinge dincolo de glodul depus pe fereastră care cel mai probabil întunecă şi mintea. Viziunea nu pare a fi tocmai globală şi pe alocuri ai senzaţia că totul se petrece într-un glob de sticlă. Ce mă enervează cel mai tare în astfel de filme sunt craniile, scheleţii şi alte formaţiuni osoase (care imi stau în costă :P), în perfecta lor conservare, ce răsar pe ici pe colo cu miros puternic de recuzită ieftină. Viggo- impecabil.

Tweet

Agora

Recunosc că am pornit cu o prejudecată înainte de vizionarea acestui film gandindu-mă că este a nu ştiu câta ecranizare a luptei dintre păgâni şi creştini care îşi scot ochii cu săbii şi pietre, scripturi şi pergamente. Însă lucrurile sunt ceva mai extensibile de atât, iar viziunea lui Amenabar este atipică în seria poveştilor quo vadisiene, astfel că adepţii creştinismului sunt portretizaţi ca fiind o gloată conformistă, atotdistrugătoare, închinători ai unui Dumnezeu misogin şi crud. La începuturile sale creştinismul pare să fi fost interpretat de adepţii săi în manieră empirică, la nivelul simţului comun şi al necesităţilor imediate, undeva în subsolul piramidei lui Maslow, poate din cauza ranilor încă vii, iar odată cu trecerea timpului şi a cicatrizărilor s-a trecut probabil hopul spre nivelul simbolic, fiecare religie în parte fiind o unelată folosită diferit în funcţie de context. La final rămâi cu un gust amar reflectând la intrebarea: unde am fi fost acum pe scara evolutivă (tehnologică, spirituală) dacă Hypathia nu ar fi fost ucisă de aşa zişii creştini orbiţi de furie şi obsedaţi de eradicarea ocultismului aka ştiinţă. De remarcat prezenţa lui Max Minghella (Davus).

Tweet

I'm a cyborg, but that's ok

Dând un search pe goagăl în cătarea unor filme mai deosebite, de sorginte asiatică cât mai spre soare răsare (că de filistinismul educat are şi el avantajele şi motoarele lui de căutare) am dat peste o peliculă coreană de prin 2006 regizată de nenea care a facut Oldboy şi Lady Vengance (un fel de Terri Gilliam cu ochi oblici). I'm a cyborg, but that's ok, aşa cum parcă întrezăriţi din titlu, e aparte, nebun laolaltă cu personajele, fabulatoriu şi fabulos. Într-un spital de nebuni fiecare trăieşte aparent în propriul univers, iar comunicarea pare irealizabilă, însă aici ne este demonstrat contrariul, nebunia este comună, transferabilă, aşa cum prin filmele cu eroi se fac exchange-uri de superputeri şi mai adevarată ca viaţa insăşi. În liota de smintiţi care mai de care îşi face apariţia o tânără care se crede cyborg (aluzie la mecanicizarea spiritului în condiţiile unei societăţi parazitare si a unui loc de muncă congruent cu sclavagismul) şi care pentru a se "incărca" linge baterii şi comunică cu dozatorul de cafea. Refuzând orice fel de mâncare cyborga devine obiect de studiu pentru un tânăr cleptoman, obsedat de măşti şi mare maestru al artei scosului panatalonilor din fund, dar care se pliază foarte bine lumii în care trăieşte cyborga, reuşind să inventeze soluţii alternative pentru a impiedica moartea acesteia prin infometare. Un film care te învaţă să spui poveşti, să priveşti nebunia ca pe un stadiu narativ pe o scară evolutivă, un film expresiv, alert ca o maşinărie, de neratat.

Tweet

The Hurt Locker

Ce-mi place cel mai mult la pelicula de faţă este faptul ca pe scaunul regizoral a şezut un fund de femeie şi iată domne că şi damele pot face filme despre conflicte militare, mizerie, Irak, insă warp-urile cu care debutează filmul dau o notă de graţie acestuia, iar explozia unei bombe pare a fi mai degrabă un spectacol de balet sau o arie simfonică, aşa cum este şi pentru personajul principal, un genist, ar fi pleonastic să adaug particula curajos, care ne este prezentat intr-o manieră bildungs şi ne este ingăduit să îl urmărim cum reuşeste să dezamorseze bombe din ce în ce mai dificile, mai ingenioase şi în acelaşi timp groteşti, la care se adaugă oleacă de frământare sufletească, retoricism existenţial soldăţesc, datorie morală însă motivată aproape sado-hedonic (vezi finalul), conflicte de grup, automatism americănesc tot soldăţesc. Modul de filmare handycam devine la un moment dat cam suprasaturat, însă per total nu-i o realizare rea, repet pentru o damă, dat fiind pirotehnismul subiectului.

Tweet

Sânul lui Roth

O carte taman bună de citit pe metrou în drum spre muncă, însă atenţie Roth e un pic cam rude, iar călătorii din stânga sau dreapta mea, dacă se întâmplă să fi aruncat vreun ochi în cartea mea cel mai probabil au ridicat din sprâncene. Scriitura mi-a adus aminte de Platforma lui Houellebecq, deci o carte cât se poate de kinki, evident la modul artistic. Dacă Grogor Samsa al lui Kafka se metamorfoza în coleopteră, David, personajul lui Roth se transformă într-un sân, pulsând de insticte masculine însă. Ca şi în cazul nuvelei kafkiene râmînem cu o umbră de dubiu, transformarea situându-se undeva la limita dintre boală psihică, tară existenţială şi transcedere mistică.

P.S: Andra, vrei să îţi împrumut...Sânul? :))

Tweet

M-am apucat de handmade

Deoarece am o pasiune aproape obsesivă pentru cercei m-am decis să-i confectionez chiar eu bineînteles cu ajutorul sorămii :P. Este destul de dificil la început (al naibii Fimo Air e tare lipicios), dar probabil, în timp, vom căpăta ceva dexteritate. Aşa că dacă vă interesează colecţia noastră de cercei handmade puteţi să trageţi cu ochiul aici.

Tweet

Minciuna are picioare lungi si fustă scurtă

The invention of lying este o comedie acidulată, frontală pe alocuri, cum numai englezii pot concepe si juca, care pare a fi configurată ca orice demonstraţie matematică: se presupune prin absurd ca minciuna nu ar exista (cam cum incep romanele saramagiene). Cum arată lumea imbibată de adevăr, aşa cum i-ar cădea cu tronc lui Aristotel? Păi cam ca un burete de sârmă, frate cu operaţia pe cord deschis. Excesul de adevăr (bineînteles felia de adevăr explorată de film) este egal cu absurdul, superficialul, modernizarea, cocacolizarea, genetizarea, siliconizarea, botoxpshihoza, areligiozitatea si cate si mai cate capete hidrice ale globalizarii valorilor timpurilor în care ne bălăcim.
În acest tumult îşi face loc Mark (Ricky Gervais-genial) un scenarist aflat in pragul concedierii si depresiei care îndrăzneşte să...mintă la început pentru bani, ca mai apoi să îl "inventeze" pe Dumnezeu, apărând în faţa mediei ca un Moise predicând legile scrise pe cutii de Pizza Hut. Bineînţeles că la început obţine tot ce îşi doreşte şi la modul christic purifică colţisorul de lume în care îţi duce veacul (imi aduce aminte de Dumnezeu pentru o zi), soterioligizându-şi cariera, aşa zisa relaţie, prietenii. Filmul imbină cu multă inteligenţă comicăria englezească cu tragismul fără să cadă cu fundul în oala cu grotesc, spoiala romanţată a finalului aduce povestea cu piciorele pe tărâmul comercialului si ne trezeşte din reverie. Per total e un film amuzant care încearcă să spună ceva, dar nu cu toată gura pentru că îşi pierde vremea cu palmuirea constantă a antieroului.

Cum arată mesajele publicitare în lumea adevărului:
Coke: Drink it because it's famous!
Pepsi: When they don't have Coke!

Tweet

Avataruri hollywoodiene-Partea a doua

Tweet

Bright Young Things

Un film cu James Mcavoy ce imi scapase, desi aparitia actorului scotian e una secundara ea nu ramane fara ecou in magma galagiosa de personaje londoneze mondene, mai degraba narcofile decat narcomane, burlesti, dar nu snoabe, pestrite la modul creativ, atarnande ca merele coapte in pomul aristocratic gata sa cada in mijlocul celor mai fastuase petreceri unde prafurile sunt pasate de la maiori, arhiduci la cocote si nimfete, personaje dionisiace si apolinice totodata ancorate pe malul incert, flunctuant al inceputului de secol XX. Impresionant Michael Sheen (simply bright) potretizand un tanar gay al lumii bune, de o inteligenta aparte si o logoree studiata. Povestea e cam vodevileasca insa aura impura a fiecarui personaj in parte m-a facut sa trec peste nodurile de tembelism ale firului narativ.

Tweet

The big blind side

Un film cam supraapreciat, un fel de Pigmalion (urat din partea mea) hulkian cu cascheta, povestea, inspirata sau oglinda a unui fapt real, nu m-a impresionat, nici Sandra Bullock nu m-a frapat nefiind cu mult diferita de batzosa cvasiimplinita profesional din The proposal, batzoasa care ascunde in mod evident o latura sensibila si marinimoasa, dosita bine in faldurile hainelor de firma, sub capota supermasinii sau in spatele tablourilor originale. Metamorfoza baiatului de cartier intr-un jucator de fotbal american dorit de toate echipele de prima liga este una liniara, nu foarte dureroasa, idealista, dar reala (am tendinta sa cred ca in realitate incercarile au fost ceva mai dificile), care nu mi-a lasat vreo urma accentuata de catharsis, ci una foarte diluata paradoxal caci ce poate fi mai cathartic ca viata insasi.

Tweet

Avataruri hollywoodiene-Prima parte

Am decis ca din cand in cand sa mai arunc cate o pastila demonstrativa a paternurilor practicate pe pamantul fagaduintei si anume in locurile cele mai fertile, mangaiate de luminile reflectoarelor si de supravegherea atenta a camerelor de luat vederi. In sera hollywoodiana actorii se repeta, decorul mai fluctueaza...
Prima parte- Michael Cain si Jude Law

Tweet

Leapsa de la Isuciu

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

De obicei folosesc ca semn de carte orice foita, flyer care se gaseste prin preajma, un meniu de pizza poate delimita oricand frazele lipsite de punctuatie ale lui Saramago. Uneori indoi foile cand ma impresioneaza vreun paragraf.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Ultima carte primita cadou: Caligraful lui Voltaire

3. Citiţi în baie?

Mi-ar fi destul de greu tinand cont ca nu detin o cada ci o cabina de dus si nu prea ma portretizez cu cartea in mana stand pe toaleta sprijita in cot de chiuveta precum ganditorul de la …haznangia

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Imi trec subiecte diverse prin minte, dar de cele mai multe ori nu ajung sa le materializez, insa mi-ar placea sa scriu un roman existentialist, distopic, parabolic, kierkegaardian pe care l-as numi “Dincolo de nori, in jos”

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Cartile nu-s facute pentru a fi colectionate .

6. Care este cartea preferată?

Greu, greu...Toti oamenii sunt muritori

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

L-as reciti pe Suskind, inca mai persista parfumul paginilor lui.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Odata m-am intalnit cu Pamuk, n-am apucat sa-i spun nimic ca ne-a acoperit pamantul razboiului mediatic. Probabil ca autorii pe care ii apreciez reusesc sa-mi transmita cel mai bine prin scris ce le bananaie prin creier, asa ca intrebarile ar fi de prisos. Daca m-as intalni cu Eco as face o plecaciune.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, de obicei cu oamenii carora le imprumut cartile si care la randul lor mi le imprumuta pe ale lor, in rest cu taximetristi si necunoscuti.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Daca reclama cartii a fost subliminala (interzisa prin lege cica desi e usor ilogica treaba) atunci as cunoaste prea putin motivul alegerii. Grila de valori, prejudecati, preferinte, intruziuni persuasive, cunostinte acumulate transmit un impuls care se transforma in reflex si uite asa intind manuta pe raft.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Lumea Sofiei, pentru ca exista mai multe “lumi” si e pacat sa nu le descoperim macar tangential.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Pat. Metrou. Pat, circuitul lecturii in jungla bucuresteana.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

De obicei imi fac de cap cu Debussy si Desplat.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, ceva Bukowski, cartile de mici dimensiuni in general sau cursuri;))

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Cumparate, imprumutate, donate, gasite, daruite.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Acel ceva care iti completeaza ceea ce iti imaginezi ca iti lipseste. Unii au o imaginatie foarte bogata :D

Pasa catre: Psihedelicul, Andres, Pantacruel si The Box.

Tweet

Ce-ti doresc eu tie Avatare draga!

Sper ca armata de avataruri sa fie cotropita de bastarzii ingloriosi sau macar sa primeasca a precious education undeva up, up in the air de la un om serios, o blonda samariteanca sau sa fie calcata de un cheson subred. Oare de cate ori merge Titanicu’ la apa?

Tweet