Avataruri hollywoodiene-Partea a doua

Tweet

Bright Young Things

Un film cu James Mcavoy ce imi scapase, desi aparitia actorului scotian e una secundara ea nu ramane fara ecou in magma galagiosa de personaje londoneze mondene, mai degraba narcofile decat narcomane, burlesti, dar nu snoabe, pestrite la modul creativ, atarnande ca merele coapte in pomul aristocratic gata sa cada in mijlocul celor mai fastuase petreceri unde prafurile sunt pasate de la maiori, arhiduci la cocote si nimfete, personaje dionisiace si apolinice totodata ancorate pe malul incert, flunctuant al inceputului de secol XX. Impresionant Michael Sheen (simply bright) potretizand un tanar gay al lumii bune, de o inteligenta aparte si o logoree studiata. Povestea e cam vodevileasca insa aura impura a fiecarui personaj in parte m-a facut sa trec peste nodurile de tembelism ale firului narativ.

Tweet

The big blind side

Un film cam supraapreciat, un fel de Pigmalion (urat din partea mea) hulkian cu cascheta, povestea, inspirata sau oglinda a unui fapt real, nu m-a impresionat, nici Sandra Bullock nu m-a frapat nefiind cu mult diferita de batzosa cvasiimplinita profesional din The proposal, batzoasa care ascunde in mod evident o latura sensibila si marinimoasa, dosita bine in faldurile hainelor de firma, sub capota supermasinii sau in spatele tablourilor originale. Metamorfoza baiatului de cartier intr-un jucator de fotbal american dorit de toate echipele de prima liga este una liniara, nu foarte dureroasa, idealista, dar reala (am tendinta sa cred ca in realitate incercarile au fost ceva mai dificile), care nu mi-a lasat vreo urma accentuata de catharsis, ci una foarte diluata paradoxal caci ce poate fi mai cathartic ca viata insasi.

Tweet

Avataruri hollywoodiene-Prima parte

Am decis ca din cand in cand sa mai arunc cate o pastila demonstrativa a paternurilor practicate pe pamantul fagaduintei si anume in locurile cele mai fertile, mangaiate de luminile reflectoarelor si de supravegherea atenta a camerelor de luat vederi. In sera hollywoodiana actorii se repeta, decorul mai fluctueaza...
Prima parte- Michael Cain si Jude Law

Tweet

Leapsa de la Isuciu

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

De obicei folosesc ca semn de carte orice foita, flyer care se gaseste prin preajma, un meniu de pizza poate delimita oricand frazele lipsite de punctuatie ale lui Saramago. Uneori indoi foile cand ma impresioneaza vreun paragraf.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Ultima carte primita cadou: Caligraful lui Voltaire

3. Citiţi în baie?

Mi-ar fi destul de greu tinand cont ca nu detin o cada ci o cabina de dus si nu prea ma portretizez cu cartea in mana stand pe toaleta sprijita in cot de chiuveta precum ganditorul de la …haznangia

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Imi trec subiecte diverse prin minte, dar de cele mai multe ori nu ajung sa le materializez, insa mi-ar placea sa scriu un roman existentialist, distopic, parabolic, kierkegaardian pe care l-as numi “Dincolo de nori, in jos”

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Cartile nu-s facute pentru a fi colectionate .

6. Care este cartea preferată?

Greu, greu...Toti oamenii sunt muritori

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

L-as reciti pe Suskind, inca mai persista parfumul paginilor lui.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Odata m-am intalnit cu Pamuk, n-am apucat sa-i spun nimic ca ne-a acoperit pamantul razboiului mediatic. Probabil ca autorii pe care ii apreciez reusesc sa-mi transmita cel mai bine prin scris ce le bananaie prin creier, asa ca intrebarile ar fi de prisos. Daca m-as intalni cu Eco as face o plecaciune.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, de obicei cu oamenii carora le imprumut cartile si care la randul lor mi le imprumuta pe ale lor, in rest cu taximetristi si necunoscuti.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Daca reclama cartii a fost subliminala (interzisa prin lege cica desi e usor ilogica treaba) atunci as cunoaste prea putin motivul alegerii. Grila de valori, prejudecati, preferinte, intruziuni persuasive, cunostinte acumulate transmit un impuls care se transforma in reflex si uite asa intind manuta pe raft.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Lumea Sofiei, pentru ca exista mai multe “lumi” si e pacat sa nu le descoperim macar tangential.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Pat. Metrou. Pat, circuitul lecturii in jungla bucuresteana.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

De obicei imi fac de cap cu Debussy si Desplat.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, ceva Bukowski, cartile de mici dimensiuni in general sau cursuri;))

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Cumparate, imprumutate, donate, gasite, daruite.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Acel ceva care iti completeaza ceea ce iti imaginezi ca iti lipseste. Unii au o imaginatie foarte bogata :D

Pasa catre: Psihedelicul, Andres, Pantacruel si The Box.

Tweet

Ce-ti doresc eu tie Avatare draga!

Sper ca armata de avataruri sa fie cotropita de bastarzii ingloriosi sau macar sa primeasca a precious education undeva up, up in the air de la un om serios, o blonda samariteanca sau sa fie calcata de un cheson subred. Oare de cate ori merge Titanicu’ la apa?

Tweet

Imaginarium-the story that holds the universe

Un film in fata caruia nu te poti decat inclina pana ce dai cu capul de podea unde poate vei gasi o crapatura prin care sa te strecori in imaginarium (un fel de wonderland-ul lui Alice sau...al lui Burton). O poveste faustiana care exploreaza cu legitimitate si multa creativitate felii ale constructului fiintei umane trecute prin sita megaimaginatiei lui Gilliam, rezultatul: o inlantuire de elemente baroce, dar nu haotice, draconice, dar nu haine. Parnassus e un fel de Robin Hood al imaginatiei, un Faust boem, mai egocentric ca Buddha, un apendice fantasmagoric al unei lumi supurande de materialism si rationalism sau irationalism searbad. Ca dupa fiecare film de-a lui Gilliam ramai cu acea senzatie de iluminare pentru ca stie cum sa se foloseaca de instrumentele semioticii pentru a ajunge la revelare. Multidimensional fara sa fie...3d :P

Tweet

Groh groh Dorian Gray

Pasind agale prin galeria de filme vazute in ultima vreme ma opresc o leaca sa admir potretul lui Dorian G( r) ay, ma opresc desigur la cel care ma enerveaza cel mai tare. Nu imi ia mult sa imi dau seama ca am de-a face cu o replica cam prea thrillerizata a unui roman superb (la vremea citirii). Viziunea mea asupra potretizarii cinematografice a metamorfozei lui Dorian nu este tocmai horror, inca mai sper la o transpunere impresionista. Nu stiu daca Ben Barnes e cel mai potrivit pentru tipul asta de rol, poate ca ar fi mers cineva cu o mai mai mare flexibilitatea a mimicii faciale ca de... in monsieur Gray isi dau intalnire ingerul si dandydemonul asa cum ii sta bine romantismului wildesc. In schimb aparitia lui Colin Firth, izvorul vorbelor de duh, aduce un plus de quelque chose, facand ca polul spiritual al povestii sa se incline adanc, firul narativ schiopatand, lansandu-l pe Dorian la mila unei palete regizorale cam palide, filmul purtandu-i totusi numele...Aparitia lui Sybil e mai mult decat sibilinica, iar cireasa...amara, potretul bineinteles, ajunge sa fie o reprezentare 3D jalnica si vomitiva, permanent grohaitoare, deranjant de stupida...bietul Wilde si-ar plange in pumni la auzul vocalizelor porcesti ale potretului hiperinsufletit...

Tweet

Avatar-Fairytale gone bad

12 ani a scormonit Cameron in al sau imaginarium dupa cateva idei cam...albastre. Explozia de culoare ii subliniaza cu brio latura feminina, dar masculinitatea nu se da batuta cazand lin pe patul confortabil al vesnicului mit initiatic. Povestea arhicunoscuta, insa avatata in format 3D il propulseaza pe Cameron in parinte al stilului, nemeritat omagiu, dar ce sa-i faci, lumea cinematografica e mai stabila cand o sustin atlasi cu ego herculean. E trist faptul ca ne pandeste un viitor in care cadrele sunt concepute in ideea de a-l incanta pe spectator mai ceva ca un spot publicitar si a-i gadila simturile hipersensibile la efectul tridimensional. Repertoriul replicilor cameroniene se imbogateste cu una noua (i see you) poate ceva cu mai putin lipici decat i'll be back-ul de odinioara, dar cu ceva mai mult sclipici (glam, pardon) si redundanta. Per ansamblu nu e deranjant, dar iti picteaza o panza trista a valului de filme ce va sa vina, facute cu un scop pur comercial, dar camuflat de "pelicula" efemerului 3D. Avatarul va avea propriul sau avatar, matriosca devenind evident trilogie, bonus Cameron va aborda si stilul...manga.

Tweet

Candy is dan(dy)gerous

La finele vizionarii acestei infuzii (Candy) de delir narcotico romantic m-am intrebat cu ce s-ar deosebi de filme geniale precum Recviem pentru un vis, Trainspotting sau The panic in Needle Park. Picatura diferentiaiva ar fi poate prezenta unui cuplu interesant (un aproape poet-Heath Ledger si o aproape pictorita-Abbie Cornish) imaturi, perfect dependenti de droguri care din dorinta de a se cameoloniza pe background-ul societal se transforma in aproape hot si aproape tarfa. Insa aceasta dorinta de schimbare si adaptare nu rezolva aura de iresponsabilitate ce ii insoteste la fiecare pas, iar momentul in care impulsul spre actiune se loveste de zidul mut al neputintei apar panica si greselile. Imaginea cuplului alaturi de copilul mort este de un dramatism aparte, aduce cumva cu reprezentarea triadica a familiei in viziunea lui Picasso. Filmul abunda in imagini de o frumusete aparte, nedispunand de suprarealismul din Trainspotting sau de amaraul palpabil din Recviem, dar fiind potentate de un joc actoricesc curat si de o coloana onora bine distribuita. Filmul reuseste sa sublinieze la modul dureros linia simpla a vietii si sa iti indrepte concentrarea spre sfera existentialista unde linia se intrerupe si unde umplerea vidului aferent devine usoara prin prezenta drogurilor. Inca un motiv sa-l regretam pe Heath.
Coming soon Avatar;)

Tweet

Topaiala si ciuruiala

Pierduta prin jungla sutimilor castigatoare ca un zoon politikon pe o scara evolutiv democratica m-am minunat aseara de reactia topaitoare a domnului Geoana la aflarea asa ziselor rezultate. Aproape ca imi da o lacrima basesciana cand ma gandesc la electroratul inteligent al domnului Geona care poate ca aseara a deprins ceva din reactia castigatorului in...sondaje si anume o dara de instabilitate lasata de personalitatea melciana si puerila a candidatului pesedist. Am pufnit in ras la auzirea multumirilor demne de covorul rosu...as fi inteles daca la mijloc ar fi fost vorba de o diferenta de 5 pana la 10 sutimi. Un viitor presedinte cu oarece mentiuni diplomatice in cv s-ar fi stapanit si ar adus vorba in discursul sau victorios si de o oarecare marja de eroare, de rabdare, de numararea efectiva si ar fi lasat topaielile pentru a doua zi cand balonul de sapun al exit-poll-ului s-a fi spart sau nu. Cand fragilul balon s-a spart la lumina bec-ului a aparut inevitabil cel numit frauda...luptati-va baieti cu morile de vant, ca vantu' ce v-a impins pana aici se pare nu si-a folosit toata "energia".

Tweet

Corny Twilight

Pentru ca ma intalnesc tot mai des cu oameni care imi apreciaza blogomunca, cea mai recenta dintre aprecieri apartinand unui fost coleg de liceu, actual coleg de facultate (merci Cezar;)), am decis ca ar trebui sa imi pun mai des tastele la...bataie. Si cum cel mai bine se scurge printre amintitele taste vascozitatea filmocriticii negative o sa incep prin a pune cateva funii de usturoi la streasina boxoffice-ului. Cum vampirita face ravagii mai ceva ca porcina era inevitabila iesirea fortata sub ciomagul pesuasiv al soramii intr-un Cinemapro ticsit de tineret flamand absorbit precum lipitorile in tapiteria scaunelor. Isteria nejustificabila narativ sau artistic, ci poate doar scuzabila...carismatic reuseste sa nauceasca pana si bagheta regizorala care se pare ca nu mai distinge povestea...povestii de statutul "starurilor" astfel ca Robert isi face aparitia in scena la modul cat se poate de penibil pentru un film, insa nu si pentru un...videoclip sa zicem, sau o aparitie pe covorul rosu. Stereotipurile curg in valuri, evident purpurii: paralela sforaitoare cu Romeo si Julieta (care am serioase dubii ca s-ar studia in anul terminal:P), esti ratiunea mea de-a fi dar cu toate astea te parasesc, aparitia trio-lui amoros din ratiuni pur estetice care se pretind catartice (altfel ne-am plictisi si zaharisi)...la care se adauga replici extrem de comice chiar si atunci cand nu e cazul, de fapt mai ales atunci, actori ce par a se afla sub influenta unor narcotice nu a indicatiilor scenice, un Michael Sheen reciclat din Underworld, Dakota Fanning e si ea pe acolo, n-am inteles de ce, o avea datorii la intretinere... neuniform, prost spre execrabil, dar copios, amuzant pana la lacrimi, un sequel care aduce bani, din pacate...Ma intreb ce ar fi fost Robert fara sansa acestui rol: un tanar talentat, dar obscur, din nou...pacat.

Tweet