sâmbătă, 16 februarie 2013

Barbara (2012) - un personaj chic și rece

Primul lucru pe care îl observi la acest film german și poate cea mai notabilă calitate a lui este imaginea. O imagine curată, caldă, concentrată, care vine ca o contrapondere în raport cu trăsăturile personajului feminin, Barbara, un personaj rece, exilat, însă ponderat și perfecționist. Deși nu ne sunt puse la dispoziție date clare cronologice cu privire la acțiunea filmului, ele reies din diverse situații, acțiuni și conversații. La un moment dat auzim la radio o voce care anunță câștigătoarea unui campionat de gimnastică în RDG, o informație ce ne ajută să plasăm acțiunea prin anii 80. Acest laconism al reprezentării, lipsa unor date clare privind locul și data desfășurării lucrurilor pare să ne spună că într-un orășel de provincie agitația centrului aduce doar ecouri surde, iar evenimentele importante nu sunt cele macro-politice ci suferința celor care trec pragul spitalului unde Barbara a fost fortață să își practice meseria. 


Barbara este un personaj chic, fumează sățios și cu stil așa cum putem vedea prin filmele aparținând curentului nouvelle vague, are o pereche de pantofi chic, merge tot timpul pe bicicletă, cântă la pian, își pune viața în pericol, este persecutată constant de autoritatea locală, face dragoste în pădure cu cel de care a fost despărțită, la o prima descriere Barbara pare un personaj răzvrătit, dar răzvrătirea ei mocnește, revolta ei e bine ținută în frâu de o maturitate rece. Barbara trăiește aparent într-un clopot de sticlă, dar nu unul impenetrabil, atracția față de unul dintre colegii săi de la spital îi va schimba perspectivele, iar exilul ei va deveni tolerabil, iar mai apoi normal. Filmul decurge într-un ritm pe care nu l-aș clasifica drept lent, ci mai degrabă potrivit cu orășelul de provincie în care Barbara a fost nevoită să se mute, un ritm verosimil. 


Natura este singura care mai bulversează starea ușor ternă a lucrurilor printr-o rafală de vânt nevrotic sau prin sunetul mării învolburate, elemente externe ce par să fie o personificare a lăuntricului Barbarei.  Singurele evenimente majore care pot avea loc se învârt în jurul spitalului, boala și dragostea se completează, iar ceea ce ne oferă filmul către final este echilibrul. Un echivalent românesc al acestei povești și ceva mai dulcoid îl reprezintă filmul lui Alexandru Tatos: Mere Roșii pe care vi-l recomand cu mare drag, mai ales că și acesta e înțesat de elemente chic marca nouvelle vague. Barbara a intrat deja și în cinematografele de la noi.

7 comentarii:

  1. No, da' ce fain arată! Și filmul, dar mai ales recenzia :D

    RăspundețiȘtergere
  2. da, chiar arata bine :) multam :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci screenshot-urile astea mă înnebunesc! :) Vreau să-l văăăăăăăăd! Am mai văzut ceva filme nemțești însă acesta pare pe departe cel mai interesant.
    P.S. Acum ți-am descoperit minunatul blog și sunt atât de fascinată de el și de cunoștințele tale în materie de film! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine ai venit :) Buticul e deschis non-stop :P

    RăspundețiȘtergere
  6. Într-adevăr, ritmul iniţial este unul cât de poate de verosimil, însă de la un punct încolo parcă devine cam neverosimil, atunci când morala devine mai importantă decât naraţiunea.
    Altfel, filmul este delightful.

    RăspundețiȘtergere
  7. Loooved it! Evident, după ce am citit aici despre el.

    RăspundețiȘtergere