Într-un interviu acordat revistei Film Menu, Radu Jude (unul dintre regizorii mei preferați) punctează interesant câteva aspecte privitoare la interpretarea filmelor (sale) și la inutilitatea decriptării mesajelor acestora. Găsiți interviul integral aici.
Există un soi de obicei care poate să vină din școală – cum spune Susan Sontag – de a interpreta narațiunea unui film în sensul în care tu, ca spectator care practică această hermeneutică, încerci să găseşti tot timpul niște semne, niște simboluri care să trimită către altceva. Felul acesta de a descifra o operă de artă mi se pare tot mai neplăcut și tot mai limitativ. Mi se pare că cine practică chestia asta își limitează foarte mult din bucuria pe care ar putea-o resimți de la un film bun și limitează și accesul celorlalți, presupunând că interpretarea lui devine, să spunem, o cronică de film. Și atunci, singurul mod pe care l-am găsit de a merge împotriva acestei direcții a fost să plasez elemente narative, de scenografie ș.a.m.d., care să trimită în direcții contradictorii, în așa fel încât cine vrea să practice riguros această hermeneutică să fie puțin încurcat.
De aceea, mi-a plăcut foarte mult filmul lui Silviu Purcărete, „Undeva la Palilula”. E plin de lucruri care par să simbolizeze ceva, par să fie foarte căutate, dar care, prin aglomerare, nu duc nicăieri. Și atunci, filmul nu are realmente nicio semnificație și cred că e absolut imposibil să fie citit, pentru că elementele sale sunt incongruente. Păstrând proporțiile, asta mi-am dorit și eu să fac, încercând în același timp să obţin coerența unei povești.
Momentele amintite din „Toată lumea din familia noastră” au și această funcție. Ce înseamnă că fetița cântă alături de bunica ei? Mai devreme i-a cântat și lui taică-său. Lucrurile astea se pot interpreta dacă vrei, dar nu duc spre nicio direcție. La fel, există o secvență la final în care bodyguardul îi spune personajului principal: „Scoală-te, Lazăre, și umblă!”, ceea ce pare o replică înalt simbolică și care e, de fapt, un gag, o glumă – bună, proastă, nu știu.
