Pepeni, sex şi iar pepeni

The wayward cloud este un film care i-ar merge lui Pascal Bruckner drept la inimă sau la...fiere. Not for bubble gum audience ne avertizează imdb-ul. Coproducţia asta franco-taiwaneză mi-a adus aminte de liniştea lui Bin-jip, dar e departe de cuminţenia simbolică a acestuia. Ne aflăm faţă în faţă cu un Taiwan secetos, evaporat de baroc cotidian, redus la esenţă...tare, cam înţepătoare pe alocuri. Metaforele curg prin zeama de pepene, pe albia unui râu cvasisecat, pe spatele transpirat al unor actori de filme porno...pepenele-laitmotiv împrumută roluri dintre cele mai diverse de la făt, umbrelă, cască la vagin. Căldura, lipsa apei ingenunchează verbalul, iar fantasmele musical ale personajelor levitează şi se ciocnesc între ele ca bulele de săpun. Am senzaţia că vreau sa vă pacălesc cu niscaiva veştmânt bucolic sub care se întrevede lasciv o felie zdravană de pornart...fie ea şi de pepene :)

Tweet

Balzac şi micuţa croitoreasă chineză

Îmi iau bagajele şi mă mut uşurel din penisulă (not for long) mai la vest, într-o Chină a anilor 70 săracă în toate cele mai ales în spirit...liber. Doi studenţi sfidează indirect regimul (prin educaţia de sorginte occidentală) şi sunt trimişi în vârf de munte pentru reabilitarea ideilor, în dulcele stil maoist. Aici sunt vrăjiţi iremediabil de o micuţă croitoreasă pe care o transformă în proiectul lor secret citindu-i balzac şi dumas, autori indexaţi la acea vreme. Bineînţeles domnişoricii i se usucă rădăcinile săteşti şi îi cresc aripile libertăţii, părăsindu-şi locul de baştină şi pe cei doi prieteni. Un oarecare triunghi amoros, cu laturi inegale însă, se instalează între personaje totul petrecându-se în limitele unei decenţe şi maturităţi studiate. Filmul abundă în scene senzaţionale, într-una din ele o maşină de cusut este folosită drept freză...stromatologică, într-alta cei doi băieţi le povestesc sătenilor acţinea unui roman balzacian pretinzând că este vorba despre un film specific regimului, la care se adaugă peisaje ce mi-au adus aminte de The children of Huang Shi sau The peinted veil. Parcă îmi pare rău că nu am citit mai înainte de vizionare cartea lui Dai Sijie care este şi regizorul filmului.

Pentru că am promis că nu stau mult pe continent mă mult din nou pe pământ coreean unde mi se demonstrează încă o dată că romantismul coreean nu are nimic de-a face cu cel hollywoodian aşa că dacă n-aţi văzut încă A moment to remember (ştiu vă aduce aminte de a walk... subiectul e tot pe acolo) acum e momentul (nu ştiu de ce am zis asta...sună lame :P). Dacă simţiti că aveţi chef într-o zi să vedeţi o poveste simplă şi uberimpresionată luaţi-vă un bax de serveţele şi purcedeţi. Coloană sonoră de nota 10.

Tweet

Păroasa Nicole Kidman

Nu ştiu cum se face dar pare să existe o legătură simbiotică între rolurile bune ale lui kidman si culoarea părului...şatenul aduce cu sine personaje mai aparte (exagerez bineînţeles...dogville e cel mai bun exemplu că n-am dreptate); aşa e şi personajul de faţă: o soţie de fotograf, cam limitată de societate şi incisivii coercitivi ai gurii lumii principala activitate fiindu-i încununarea muncii soţului fotograf, dar, inevitabil, apare elementul perturbator (îl găsiţi în poza de mai jos şi da e Robert Downey Jr.) menit să scoată la lumină fiara creativă şi dornică de excentricism din rochia şi alura de Alice in Wonderland. Multe indicii carolliene: pardoseala hipnotică, motivul cheii, iepurele plus evidenta asemănare cu frumoasa şi bestia sau barbă albastră. Foarte plăcut la vedere (filmul, nu Robert), cateva scene cam nelalocul lor, salvate însă de de o filosofie naivă, puritană care parcă îţi merge drept la inimă. Să nu uit, filmul se numeşte Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus :P

Tweet

Short moment: Right Place

Pentru cei care nu îşi găsesc locul şi pentru obsedata de mama :))

Tweet

Barking dogs never bite

Wow, parcă n-am mai scris din cretacic (între timp a venit dezgheţul, canicula, încălzirea globală s-a înteţit bla bla), dar gata ma pun pe treabă cum licenţa e gata, facultatea la fel, deci timp berechet pentru filme. În ultima vreme m-am răcorit cu brize coreene (sunt redundantă deja :P)... şi apropo de încălzirea globală bifaţi undeva într-un colţ Save the green planet (pentru iubitorii de...funny games), dar să nu mă abat prea mult din drum şi să trec direct la treburi mai...canine. Cât de tare te poate enerva un câine? Pe omuleţii ăştia din film îi enervează până la stadiul de...fagie sau atrocitate. Un îngrijitor de bloc, priceput într-ale gătitului, un homeless care vrea să îi fure meseria cu tot cu "instrumentele şi ingredientele de bază" şi un chiriaş cu o viaţă patetică, sărăcăcioasă, dominată de o soţie cicălitoare...omuleţii menţionaţi împart pe lângă acelaşi areal locuibil o anumită obsesie pentru patrupede, distinctă de la un personaj la altul în funcţie de "necesităţi" (şi nu văd gândiţi că vreunul dintre ei ar fi zoofil-filmul se bălăceşte între niste maluri bine definite). Nu avem de-a face cu felia de existenţialism al lui Amores peros, dar nici dumicatul corean (poate greu de înghiţit pentru unii) nu e de lepădat.

Tweet