Continui epopeea cinefilo-coreană si ajung inevitabil, aşa cum îi stă bine pelegrinului în drumul său iniţiatic, undeva la răscruce de drumuri, mai precis la graniţa a două culturi, două viziuni politice, două sisteme existenţiale distincte, de nord şi de sud, dar ale căror piese de joc (mai precis oamenii) sunt aceleaşi, preminent în cadrul acestui joc fiind umanismul şi dorinţa de fraternizare până la un punct însă, acolo unde linia de demarcaţie geografică coincide cu cea a conştiinţei prinsă în menghina orgoliului propriu. În JSA-Joint Security Area 4 soldaţi coreeni (2 sudişti şi 2 nordişti), graniceri, din plictiseală, curiozitate sau întâmplare ajung să schimbe de la mancare la muzică până la idei şi credinţe, însă tocmai la acest nivel apare falia, necondordanţa, semn că rădăcinile nu vor să-şi părăseacă ţarina, iar pe uşa din spate iese la lumină subconsţientul victimizant şi nu aşa oricum ci încărcat cu gloanţe. Uşor partizan şi cam fatalist, JSA nu e un film de război e mai mult un fel de ciuleandră coreană, unde obsesia e un patriotică.PS: Un pic despre The Book of Eli.
Mă aşteptam să opresc filmul ăsta cam după primele 5 minute, spre surprinderea mea nu s-a întâmplat aşa pentru că reuşeste să fie amuzant pe alocuri, neavând nimic din autoironia lu' 'doişpe sau din dramatismul lui The Road.
Memorabilă scena igienei personale elaborat efectuată de către domnul Danzel cu ajutorul unui şerveţel umed de la KFC (brandu' moare greu nene), in rest cât se poate de stereotip, spoială fotoşopuită sincity-ică, însă îndulcită de o leacă de muzică bună.
